Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Hirotonie întru diacon la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală
Sâmbătă, 16 noiembrie, în ziua prăznuirii Sfântului Apostol și Evanghelist Matei, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Radu Vodă din Capitală, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din Administrația Patriarhală și din Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române. În cadrul slujbei, teologul Florin Ciprian Petre, ostenitor la Biroul de presă al Patriarhiei Române și realizator al emisiunii religioase „Evanghelie și viață” din cadrul postului de Radio TRINITAS, a primit hirotonia întru diacon. În urma unui concurs susținut recent, și în baza hotărârii luate în cadrul ședinței Permanenței Consiliului eparhial din data de 4 noiembrie, noul hirotonit, în vârstă de 38 de ani, a fost numit, începând cu data de 1 decembrie, în postul de diacon la Parohia „Sfântul Gheorghe”-Andronache, Protoieria Sector 2 Capitală.
Noul diacon a urmat studiile universitare la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, încununându-și formarea academică printr-o teză de doctorat susținută, la 15 februarie 2019, în cadrul Universității din Strasbourg (Franța), lucrarea având titlul: „De la omul exterior la omul interior: antropologia spirituală a Sfântului Ioan Casian”. În cuvântul rostit la finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a amintit profilul duhovnicesc și itinerarul biografic al Sfântului Evanghelist Matei, subliniind totodată înalta responsabilitate la care este chemat noul slujitor al Bisericii Ortodoxe Române, ca următor al râvnei mărturisitoare și al dragostei Sfinților Apostoli pentru Hristos Domnul. Amintind parcursul universitar și responsabilitățile actuale ale diaconului Florin Ciprian Petre în cadrul Centrului de Presă BASILICA, ierarhul a mai adăugat: „Îl felicit pe părintele pentru această slujire pe care a primit-o de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, îi felicit pe toți cei din familia lui, pe colegii și prietenii care au venit astăzi aici și ne rugăm împreună cu părinții care au slujit astăzi și cu toți cei care sunt prezenți la Sfânta Liturghie ca slujirea lui să fie folositoare Bisericii și lui însuși. Să aibă bucuria apostolilor, adică bucuria celor care L-au urmat pe Domnul. Vrednic este!”



.jpg)
