Credincioșii Bisericii „Sfântul Dimitrie” din localitatea tulceană Slava Rusă l‑au avut în mijlocul lor duminică, 30 martie, pe Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, ne‑a transmis pr. Felix Ne
Hirotonie la Catedrala istorică din Arad
În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, la Catedrala Veche din municipiul Arad, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al acestei eparhii. La momentul rânduit, arhidiaconul Gheorghe-Iulian Lehaci, ostenitor la Centrul eparhial, a fost hirotonit întru preot.
Alături de cei doi ierarhi din Arhiepiscopia Aradului, la Sfânta Liturghie s-a aflat în rugăciune un sobor numeros format din preoți și diaconi slujitori ai sfântului lăcaș și membri ai Administrației eparhiale a Arhiepiscopiei Aradului. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a rostit cuvântul de învățătură intitulat „Simțul dreptății”, afirmând: „Duminica Înfricoșătoarei Judecăți ne arată, prin pericopa evanghelică citită, că judecata lui Dumnezeu este corectă și dreaptă și ține în cea mai mare măsură de ceea ce facem în viață. Suntem îndemnați să oferim de mâncare celui flămând și apă celui însetat, adică să facem milostenie și să îl ajutăm pe cel de lângă noi. Vom dobândi Raiul sau Împărăția lui Dumnezeu dacă credința ne este însoțită de fapte bune. Duminica aceasta pregătește calea spre intrarea în Sfântul și Marele Post al Paștilor”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Bucuria slujirii a fost marcată și de hirotonia întru preot a arhidiaconului Gheorghe-Iulian Lehaci, consilier eparhial la Sectorul economic al Arhiepiscopiei Aradului, pe seama paraclisului cu hramurile „Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul” și „Sfântul Mare Mucenic Mina” din incinta Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad.
După Rugăciunea Amvonului, noul hirotonit a primit hirotesia întru iconom-stavrofor și duhovnic. La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a vorbit despre rolul preotului în comunitate și despre lucrarea preoțească în ansamblul ei. După acest moment, părintele consilier eparhial Gheorghe-Iulian Lehaci le-a mulțumit celor doi ierarhi arădeni, evidențiind faptul că preoția este o chemare, dar și o jertfă pentru oameni, se arată pe site-ul arhiepiscopiaaradului.ro.