Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei
În data de 4 noiembrie 2014, a avut loc şedinţa de deschidere a sesiunii ordinare a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Grecia, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Ieronim al II-lea, Arhiepiscopul Atenei şi al Întregii Grecii, anunţă Romfea.gr.
Printre referatele discutate în cadrul şedinţei de deschidere, amintim următoarele: referatul privind lucrarea socială a eparhiilor din Grecia, în condiţiile crizei financiare care a cauzat sărăcia multor cetăţeni greci (cantine pentru săraci, clinici sociale, magazine sociale etc.); referatul privind statutul legal al Fundaţiei panelenice „Buna Vestire“-Tinos, care rămâne cu statut privat, dar de utilitate publică, sub supravegherea statului, menţinându-şi privilegiile ca oricare instituţie religioasă sau de pelerinaj. În cadrul şedinţei sinodale s-au citit scrisorile de mulţumire din partea tinerilor teologi care au studiat în afara graniţelor şi care şi-au exprimat disponibilitatea de a se dedica în continuare slujirii Bisericii Ortodoxe a Greciei. (Pr. Eugeniu Rogoti)



.jpg)
