Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Hram de tradiţie la Biserica „Postelnicu Fir”
Biserica „Postelnicu Fir” din Craiova s-a dovedit neîncăpătoare marţi, 12 noiembrie, pentru numărul credincioşilor veniţi să-l cinstească pe Sfântul Ierarh Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei, ocrotitorul acestui sfânt lăcaş. La ceas de sărbătoare, odorul de preţ adăpostit aici, mâna dreaptă a sfântului depusă într-o raclă, a fost aşezat spre cinstire şi închinare.
Bucuria duhovnicească a praznicului a fost sporită de prezenţa în mijlocul credincioşilor a Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a pus la inima celor prezenţi cuvânt de învăţătură despre viaţa curată şi plină de virtuţi duhovniceşti a sfântului ierarh, dintre care mila şi milostenia s-au distins în mod deosebit. „Sfântul Ierarh Ioan a fost cunoscut sub apelativul «cel milostiv» pentru ajutorul pe care îl oferea permanent celor aflaţi în necazuri şi nevoi. De aceea, considerăm că a veni la sfintele sale moaşte, a-i săruta sfânta sa mână reprezintă un moment prielnic pentru a-I cere Bunului Dumnezeu să ne dăruiască şi nouă milostivirea Sa, prin mijlocirea şi rugăciunile Sfântului Ioan. Orice om îşi doreşte să fie mângâiat de lumina harului dumnezeiesc şi iată că mângâierea autentică şi bogată se revarsă asupra noastră prin sfintele moaşte, prin Sfânta Liturghie şi prin întreaga noastră lucrare de comuniune cu sfinţii lui Dumnezeu. De fiecare dată când săvârşim Sfânta Liturghie şi cinstim pe sfinţii lui Dumnezeu, ne amintim că aceasta este «ziua pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea». Îl rugăm aşadar pe Sfântul Ioan cel Milostiv să ne dăruiască tuturor mila sa cea bogată şi darul său cel desăvârşit, căci prin acest odor de mare preţ ni se pune în palma noastră şi în suflet mila cea bogată a Mântuitorului Iisus Hristos, căruia se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea”, a spus IPS Irineu.
Biserica „Postelnicu Fir” în istorie
Biserica „Postelnicu Fir” din Craiova a fost ridicată în perioada 1813-1814, pe locul unei biserici mai vechi din lemn. Sfântul lăcaş găzduieşte încă din anul 1793, în vechea biserică de lemn, mâna dreaptă a Sfântului Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei. Pe lângă Biserica „Postelnicu Fir” a funcţionat încă de la înălţarea ei o şcoală particulară. Existenţa şcolii este consemnată în pomelnicul bisericii scris de Dionisie Eclesiarhul, care spune că aici s-au făcut şi „chilii pentru locuinţa preoţilor şi a dascălului spre învăţarea copiilor”. De amintit este şi faptul că Biserica „Postelnicu Fir” se numără printre puţinele lăcaşuri de cult craiovene care şi-au păstrat în întregime pisania originală, ea existând şi astăzi la locul unde a fost aşezată de ctitori.