În ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, astăzi, 23 aprilie, Forțele Terestre Române au marcat acest moment prin ceremonii religioase și militare. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica militară „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din incinta Statului Major al Forțelor Terestre.
Hramul Catedralei Arhiepiscopale din Arad
De praznicul Sfintei Treimi, care este şi hramul Catedralei Arhiepiscopale din Arad, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a săvârşit Sfânta Liturghie în pridvorul locașului de rugăciune, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi.
În cuvântul de învăţătură, chiriarhul arădean a vorbit despre „Teologia icoanei Sfintei Treimi”, pe baza citirilor scripturistice ale praznicului: Efeseni cap. 5; Matei cap. 18, cu trimitere la hramul catedralei ce are pe frontispiciu icoana Sfintei Treimi, după cea originală a pictorului Rubliov (Sfântul Andrei Iconograful). Ierarhul a arătat însemnătatea icoanei în general, aceea de a cuprinde, după putința omenească, măreția divină, fiind o lucrare inspirată, urmând canoanele iconografice, transpunându-i pe credincioşi în atmosfera de evlavie creștinească.
Astfel, în ziua hramului, credincioșii catedralei au prilejul de a contempla icoana Sfintei Treimi spre apropierea de adevărul dumnezeiesc, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.
La slujba de hram au participat numeroşi credincioşi veniţi din tot oraşul.



.jpg)
