Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Hramul catedralei din oraşul Mioveni
Orașul Mioveni din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a fost luni, 29 iunie, în sărbătoare. Noua catedrală construită în centrul urbei, închinată Sfinților Apostoli Petru şi Pavel, şi‑a sărbătorit hramul, se arată pe arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Momentul a fost deosebit de important pentru întreaga comunitate şi datorită faptului că, în aceste zile, Primăria Orașului Mioveni, Consiliul local și Centrul Cultural Mioveni au organizat foarte multe evenimente dedicate sărbătoririi a 541 de ani de la prima atestare documentară a orașului Mioveni. Piatra de temelie a acestei impunătoare catedrale a fost aşezată la 29 iunie 1993 de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic.



.jpg)
