Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Hramul Izvorul Tămăduirii la Mănăstirea Sâmbăta de Sus
Pelerinii au venit în număr mare la hramul Izvorului Tămăduirii din acest an de la Mănăstirea „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov. De asemenea, numeroşi credincioşi au participat la sărăbătoarea de la Mănăstirea Sighişoara.
Vremea ploioasă nu i-a oprit pe credincioşii din Ţara Făgăraşului să vină la vechea mănăstire de la poale de munte pentru a se împărtăşi din harul şi binecuvântarea pogorâte la acest mare praznic din Săptămâna Luminată prin mijlocirea Sfintei Maici a Mântuitorului Iisus Hristos.
Ca de fiecare dată când vechea lavră a Ardealului este în sărbătoare, pelerini din toată ţara vin aici şi se alătură credincioşilor din comunităţile mai apropiate de aşezământul monahal, atât la sfintele slujbe, cât şi la celelalte manifestări duhovniceşti prin care este cinstită Maica Domnului, ocrotitoarea mănăstirii, împreună cu Sfinţii Martiri Brâncoveni. Locurile pe care sălăşluieşte mănăstirea făgărăşeană sunt binecuvântate de Dumnezeu şi poartă în ele secole de istorie şi harul oamenilor aleşi de aici, toate acestea aducând pace, linişte şi bucurie duhovnicească în sufletele pelerinilor.
Programul liturgic de hram a început în seara dinainte de Vinerea Izvorului Tămăduirii, când a fost oficiată slujba de Priveghere şi s-a aşteptat în duh de rugăciune, la ceas de seară, venirea praznicului minunat al Maicii Domnului.
În ziua de hram, de la orele dimineţii, credincioşii s-au adunat în jurul vechii fântâni din incinta mănăstirii, unde soborul slujitor a oficiat sfinţirea apei. Soborul a fost condus de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, alături de Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Apa din fântâna mănăstirii a fost sfinţită şi împărţită oamenilor spre binecuvântare şi spre tămăduire sufletească şi trupească.
În cântare de praznic, soborul de preoţi şi credincioşii au mers spre altarul din pădurea apropiată de mănăstire, unde s-a oficiat Sfânta Liturghie. Ca de fiecare dată, din sobor au făcut parte stareţi de mănăstiri, protopopi, preoţi de la parohiile apropiate şi de mai departe şi oaspeţi din alte eparhii. Slujbele religioase au fost înfrumuseţate de cântările liturgice interpretate de corul „Laudate Dominum“, format din studenţi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.
„Să ne apropiem de Hristos Cel Înviat“
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de IPS Mitropolit Laurenţiu, care a amintit credincioşilor minunea de la Constantinopol, în urma căreia împăratul Leon cel Mare a zidit Biserica „Izvorul Tămăduirii“ şi s-a instituit astfel marele praznic al Maicii Domnului din Săptămâna Luminată. Ierarhul a vorbit apoi despre mijlocirea Sfintei Fecioare pentru omenire, despre rolul acesteia în istoria mântuirii şi despre ocrotirea adusă celor ce o cinstesc.
„Maica Domnului ne-a adus nouă cea mai sfântă mărturie despre lucrarea lui Dumnezeu în omenire prin Fiul ei. Maica Domnului a fost aleasă de Dumnezeu să reprezinte întreaga fire umană. Ea n-a fost o persoană oarecare, aleasă prin concurs, printr-o alegere omenească, ci a fost rânduită de Dumnezeu după cele de trei ori câte 14 generaţii, urmărite de Dumnezeu pentru ca pârga creaturii să fie rânduită pentru ca Fiul lui Dumnezeu să primească un Trup. Fiul lui Dumnezeu S-a născut cu Trupul din Maica Fecioară, dar El este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Praznicul de astăzi ne oferă şi mai mult posibilitatea să ne apropiem de Hristos Cel Înviat şi în această Săptămână Luminată să aducem cinstire şi Maicii Preacurate“, a spus IPS Mitropolit Laurenţiu.
La final, stareţul mănăstirii, arhimandritul Ilarion Urs le-a mulţumit celor doi ierarhi pentru slujirea din ziua hramului, tuturor preoţilor pentru participarea la programul liturgic şi credincioşilor pentru dragostea faţă de aşezământul monahal, arătată prin implicarea lor în toate manifestările duhovniceşti de la această mare sărbătoare. Părintele stareţ le-a oferit celor doi arhierei câte o icoană a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă, sărbătorit cu o zi înainte de Izvorul Tămăduirii.
Pelerinii au înfruntat ploaia şi vremea răcoroasă pentru a participa în continuare şi la slujba Sfântului Maslu. Dacă praznicul Izvorului Tămăduirii oferă credincioşilor posibilitatea de a se învrednici de ajutorul Maicii Domnului în primirea harului ceresc vindecător, prin slujba Sfântului Maslu, rugăciunile preoţilor şi ale credincioşilor s-au înălţat către Tronul ceresc spre a cere şi mai mult ajutor de la Dumnezeu în viaţa duhovnicească şi trupească a tuturor celor ce au nevoie de sprijin spiritual în viaţa lor. Hramul s-a încheiat cu agapa frăţească din sala de mese a Academiei Teologice de la mănăstire.
Hram la Mănăstirea Sighişoara
Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“ de la Sighişoara, judeţul Mureş, care şi-a serbat hramul paraclisului „Izvorul Tămăduirii“. Pelerini din toată ţara au venit la mănăstirea de la Sighişoara pentru a fi părtaşi la milostivirea Maicii Domnului, care revarsă peste fiii ei, picături de daruri tămăduitoare pentru suflete şi trupuri.
„Oază binecuvântată şi bastion al Ortodoxiei pe aceste meleaguri, din care până în depărtări iradiază lumina, harul şi puterea rugăciunilor neîncetate“, aşa cum o numeşte ierarhul, Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“ se află în imediata apropiere a oraşului Sighişoara. Este o mănăstire cu viaţă de obşte, înscriindu-se în categoria aşezămintelor monahale recent înfiinţate conform arhid. Liviu Stanciu.