Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Hramul Mănăstirii „Sfinţii Voievozi” din Slobozia
În perioada 4–9 noiembrie, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor organizează o serie de manifestări cu ocazia hramului de toamnă "Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil" al Mănăstirii "Sfinţii Voievozi" din Slobozia, cea mai cunoscută mănăstire a eparhiei.
Pentru comemorarea evenimentului, mâine vor fi aduse la Catedrala episcopală din Slobozia cinstitele moaşte ale Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistriţa din judeţul Vâlcea. La orele 16:00, odată cu primirea moaştelor, este săvârşită slujba de Te Deum, după care Preasfinţitul Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, împreună cu Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, şi soborul de preoţi şi credincioşi pleacă într-o procesiune pe străzile municipiului Slobozia, la care vor putea participa şi elevii de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Ioan Gură de Aur", până la Mănăstirea "Sfinţii Voievozi", unde racla este depusă într-un baldachin în curtea sfântului lăcaş, spre închinarea tuturor credincioşilor.
Duminică, 6 noiembrie, Sfânta Liturghie va fi săvârşită la Mănăstirea "Sfinţii Voievozi" de către Preasfinţitul Episcop Vincenţiu, împreună cu Preasfinţitul Episcop Emilian Lovişteanul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.