Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Hramul paraclisului arhiepiscopal din cimitirul Pomenirea, municipiul Arad
În ziua de sărbătoare a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a poposit la paraclisul arhiepiscopal din cimitirul Pomenirea, municipiul Arad, care îi are ca ocrotitori pe Sfinţii Apostoli.
Cu acest prilej, ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de slujitori, din care au făcut parte preoţii Ioan Pagubă, Adrian Hanțiu, Dan Nicolau, arhidiaconul Tiberiu Ardelean, inspector eparhial, şi diaconul Lucian Baba.
În cuvântul rostit, ierarhul a vorbit despre „Măreția apostolatului”, adică propovăduirea învățăturii despre viața, pătimirile și Învierea Domnului Hristos. Istoria bisericească a primelor veacuri după Înălțarea Mântuitorului la cer confirmă cuprinderea întregii lumi de către propovăduirea Sfinților Apostoli și următorilor lor. „Biserica Ortodoxă Română a dobândit pe drept cinstirea de a avea origine apostolică adeverită de propovăduirea Sfântului Apostol Andrei, frate cu verhovnicul Apostolilor, Sfântul Petru, într-o succesiune istorică luminoasă, prin ierarhia acesteia”, a amintit Înaltpreasfinția Sa.
Preotul Ioan Pagubă, slujitor la acest paraclis, i-a mulțumit Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei pentru prezența și slujirea în această biserică, cu prilejul hramului, precum și tuturor clericilor și credincioșilor prezenți.



.jpg)
