Atmosferă de sărbătoare la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde sute de credincioși s-au adunat pentru a celebra slăvitul praznic al Nașterii Domnului Hristos. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost
Hramuri şi sfinţiri la sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat slujba de târnosire a Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Parohia Corund, Protopopiatul Carei, în urma amplelor lucrări de înnoire şi reorganizare a sfântului altar. Apoi, ierarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învăţătură. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Lung Mircea a fost hirotonit diacon, iar la sfârşit parohul Marius Perse a fost distins cu rangul de iconom stavrofor, în timp ce binefacătorii care au contribuit la lucrările efectuate la sfântul locaş au primit diplome de vrednicie. După Sfânta Liturghie, PS Iustin Sigheteanul a sfinţit Monumentul Eroilor şi a săvârşit slujba Parastasului pentru eroii din localitatea Corund, căzuţi pe câmpul de luptă în primul şi al doilea război mondial.
Hram la Alba Iulia
În ziua Soborului Sfinţilor Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail, Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia şi-a prăznuit hramul. Seara, după slujba Vecerniei Marei a avut loc de un Concert de muzică religioasă susţinut de Corul „Lumină lină“ al Catedralei Episcopale din Zalău. Din program au făcut parte piese muzicale religioase româneaşti şi din repertoriul universal contemporan. Concertul este parte a turneului aniversar „Periplu Spiritual prin Ardeal - Armonie şi diversitate culturală“, organizat de Asociaţia Trompetiştilor din România în parteneriat cu Asociaţia „Humanitas“ Zalău şi Asociaţia Cultural-Educativă „Iuliu Maniu“ - Zalău, la împlinirea a 10 ani de existenţă a corului.
Sărbătoare la Râu Sadului şi Şura Mare
Comunitatea din Râu Sadului, Protopopiatul Avrig, sărbătoreşte în mod deosebit hramul Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“. Slujba de hram cuprinde şi înconjurarea bisericii de către credincioşi, urmată de slujba Parastasului pentru cei trecuţi la Domnul. „Momentul deosebit aşteptat de toţi credincioşii a fost ocolirea bisericii în sobor, cu praporii, şi Parastasul întru pomenirea preoţilor decedaţi ai acestei parohii. La finalul serviciilor religioase fiecare credincios a primit, din partea câtorva credincioşi, câte un pahar de vin şi câte o felie de cozonac“ a spus parohul Adrian Drăguşin care a adăugat că la final a avut loc o agapă creştină.
La sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi Parohia Şura Mare II, Protopopiatul Sibiu, s-a aflat în sărbătoare. După ce s-a oficiat Sfânta Liturghie, s-a înconjurat biserica şi s-au rostit rugăciuni de mulţumire. Răspunsurile liturgice au fost date de o parte a Grupului psaltic „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna“ din cadrul Facultăţii de Teologie din Sibiu, condus de drd. Adrian Dobreanu. După săvârşirea slujbei, a urmat o agapă frăţească la care a luat parte comunitatea parohiei şi credincioşi veniţi din împrejurimile Sibiului. (Oana Rusu)