Hristos întâmpinat cu bucurie în biserici

Bisericile de parohie şi mănăstire din ţară care au hramul „Întâmpinarea Domnului“ se află astăzi în sărbătoare. În lăcaşurile de cult care marchează în mod special această sărbătoare a aducerii Pruncului Iisus Hristos la Templul din Ierusalim, ieri-seară, s-a oficiat slujba Vecerniei, iar astăzi se va săvârşi slujba Sfintei Liturghii, împreună cu parastasul pentru ctitorii mutaţi la Domnul. În zi de hram, credincioşii organizează agape creştine, dând de pomană de sufletul celor adormiţi.

Una dintre cele mai cunoscute biserici din ţară, care-şi serbează astăzi hramul, este Catedrala mitropolitană din Iaşi, cel mai important monument bisericesc şi cultural din capitala Moldovei. Acest praznic este primul hram pe care l-a primit lăcaşul de cult şi, de atunci şi până astăzi, de aici nu lipsesc slujbele religioase, tradiţionalele pelerinaje şi diverse manifestări cultural-bisericeşti.

Construcţia cunoscutei biserici ieşene a început, în stilul neoclasic, pe locul altor două biserici vechi, în secolul al XIX-lea, în timpul mitropolitului Veniamin Costachi. Din cauza faptului că în anul 1842 mitropolitul Veniamin a fost silit să se retragă, dar şi din cauza unor probleme de rezistenţă a construcţiei, care au apărut în acel timp, lucrările la acest memorabil lăcaş de cult au stagnat aproximativ 40 de ani.

Astfel, în 1880, la iniţiativa mitropolitului Iosif Naniescu, arhitectul Alexandru Orăscu a fost desemnat să reia lucrările şi să refacă planul construcţiei. Împodobirea cu pictură a monumentalei biserici a fost realizată de cunoscutul pictor Gheorghe Tattarescu, iar în ziua Sfântului Gheorghe a anului 1887, noul şi frumosul lăcaş de închinare moldovenesc a fost sfinţit de mitropolitul Iosif Naniescu. Cu prilejul sfinţirii, familia regală a lui Carol I a dăruit Catedralei vitralii executate la München, sfeşnice, policandre, candele de argint, odoare şi multe veşminte preţioase. Catedrala mitropolitană din Iaşi deţine în patrimoniul său multe obiecte de cult de o mare valoare, printre care şi o frumoasă icoană reprezentând Învierea Domnului, pictată de Irineu Protcenco. Comoara Catedralei ieşene este racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, cea „mult folositoare“, care adună în fiecare toamnă, în oraşul celor şapte coline, sute de mii de români şi nu numai.

Hram la capela Palatului episcopal din Galaţi

Credincioşii gălăţeni se află şi ei în mare sărbătoare; capela Palatului episcopal este închinată praznicului Întâmpinării Domnului. Hramul acestei capele a fost ales ca amintire a zilei în care a fost hirotonit vrednicul de pomenire episcop al Dunării de Jos, Partenie Clinceni (în anul 1886). Acesta s-a îngrijit cu mare atenţie de ridicarea acestui palat şi mai ales a capelei, care a fost inaugurată în anul 1901. Aici s-a săvârşit Sfânta Liturghie în fiecare sărbătoare, vreme de 42 de ani, venind credincioşi din toate colţurile oraşului, dar 1965 a fost ultimul an în care s-a săvârşit slujba hramului. Edificiul bisericesc a fost transformat în muzeu de artă vizuală. Actualul episcop al Dunării de Jos, Preasfinţitul Casian, a reuşit, după multă muncă şi rugăciune, să redea această capelă cultului divin. Astfel, an de an, de ziua Întâmpinării Domnului, are loc aici slujba hramului la care participă chiriarhul locului, preoţi, seminarişti şi credincioşi care pomenesc la parastasul ce se săvârşeşte la sfârşitul Sfintei Liturghii pe ctitorul lăcaşului, episcopul Partenie, împreună cu toţi episcopii Dunării de Jos.

În oraşul Galaţi, îşi mai sărbătoreşte hramul şi o biserică de parohie care se află la intrarea în oraş. Parohia păstorită de părintele Dan Gabriel Costin a fost înfiinţată la 14 aprilie 2003, cu binecuvântarea Preasfinţitului Episcop Casian. La sărbătoarea hramului de anul trecut, altarul şi sfânta biserică au fost binecuvântate de PS Casian, iar anul acesta, după rânduiala liturgică, va avea loc Utrenia, Sfânta Liturghie şi o agapă creştină.

Şcoala primară de la Biserica Roset din Botoşani

În sărbătoare se află şi Biserica Roset din oraşul Botoşani, situată pe Bulevardul „Mihai Eminescu“. A fost ctitorită în 1826, de spătarul Constantin Roset cu soţia sa, Maria. În tot timpul cât au trăit, primii ctitori s-au îngrijit foarte mult de biserică, întreţinând din avutul lor personalul de cult al lăcaşului, compus din 2-3 preoţi şi diaconi. În anul 1851, când spătarul Roset a devenit mare vornic, a înfiinţat, pe lângă această biserică, o şcoală în care, mai întâi, s-au predat ore de muzică psaltică, pe urmă citire, aritmetică şi gramatică grecească şi moldovenească. Cu timpul, şcoala a devenit primară, având primul ei dascăl pe preotul iconom Stravofor Petre Tanasiade.

Ctitorul bisericii a căutat să-i asigure un fond, cu care lăcaşul de cult să se poată întreţine şi după moartea lui. Astfel, prin testament a transformat-o în metoc al mănăstirii Vorona, lăsându-i spre întreţinere: moşia Tomeşti, 12 chilii în curtea bisericii şi o sumă importantă de bani. După rânduiala şi tradiţia ortodoxă, astăzi se săvârşeşte Sfânta Liturghie şi parastas pentru vrednicii ei ctitori.

Bucuria Întâmpinării Domnului, la Mănăstirea Hirova

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului este prilej de bucurie şi pentru obştea Mănăstirii Hirova, care are biserica de iarnă ridicată în cinstea aducerii Pruncului Iisus Hristos la Templu.

Mănăstirea, aflată în satul Niculaeuca, din partea de est a Basarabiei, a fost întemeiată ca mănăstire de călugăriţe în anul 1805, de mitropolitul Moldovei, Veniamin Costachi, pe locul unui schit de călugări părăsit, despre care nu se ştie decât că a ars în 1803. Aici au sosit călugăriţe de la Schitul Hârtop, care construiesc o biserică de lemn în cinstea Marelui Ierarh Nicolae. În anul 1836, în locul bisericii din lemn este construită actuala biserică din piatră. Printre ctitori se numără şi monahia Pelaghia, sora mitropolitului Moldovei Gavriil Callimachi. Aceasta se află înmormântată în pridvorul bisericii. În anul 1865, Ioan Botezat, om cu dare de mână de pe aceste locuri, zideşte biserica de iarnă, în cinstea Întâmpinării Domnului. În perioada dintre cele două războaie mondiale, mănăstirea număra peste 190 de călugăriţe.

Un alt monument de artă bisericească care are hramul Întâmpinării Domnului este biserica de lemn de pe raza comunei Branişca, din satul Bărăştii Iliei, pe valea Mureşului, la o distanţă de 12 km de municipiul Deva. Aceasta a fost ridicată în secolul al XIX-lea. Comuna Branişca are câteva biserici cu o vechime semnificativă, care, pe lângă rolul lor liturgic, le transformă în interesante obiective turistice, mai ales şi pentru faptul că în satele din această zonă a ţării tradiţiile sunt, încă, la mare preţ.

▲ În Biserica Ortodoxă, accentul sărbătorii se pune pe Persoana dumnezeiescului Prunc

Întâmpinarea Domnului, cunoscută în popor şi sub denumirea de Stratenia, după numele vechi slavon, este sărbătoarea anuală a zilei în care Sfânta Fecioara Maria, conformându-se Legii Vechiului Testament (Lev. XII, 8), a mers la Templul din Ierusalim, la 40 de zile după naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, pentru a-L închina pe Acesta. Dumnezeiescul Prunc a fost întâmpinat şi ţinut în braţe de bătrânul şi dreptul Simeon. În Biserica Ortodoxă, accentul sărbătorii se pune pe persoana dumnezeiescului Prunc şi, de aceea, e numită Întâmpinarea Domnului, fiind trecută între praznicile închinate Mântuitorului, pe când la catolici pe primul plan stă persoana Fecioarei Maria, care a venit la Templu pentru curăţirea ei, după Lege. De aceea, la ei, sărbătoarea se numeşte Curăţirea Sfintei Marii şi e trecută între sărbătorile Maicii Domnului.

Din jurnalul de călătorie al pelerinei Egeria avem primele menţiuni documentare despre existenţa acestei sărbători. Ea menţionează că a luat parte la sărbătorirea acestui praznic la Ierusalim, între anii 382-384. Având în vedere că în acea vreme, la Ierusalim, Naşterea Domnului se serba la 6 ianuarie, odată cu Epifania, Întâmpinarea era sărbătorită la 40 de zile după Epifanie, adică la 14 februarie.

După mărturia istoricului Cedren, la Antiohia, sărbătoarea Întâmpinării Domnului s-ar fi introdus în anul 526, penultimul an al domniei împăratului Justin I, iar generalizarea ei în Răsărit s-a făcut în cursul secolului al VI-lea, începând cu anul 534, când împăratul Justinian a schimbat data sărbătorii de la 14 februarie la 2 februarie, adică la 40 de zile de la 25 decembrie, noua dată a sărbătorii Naşterii Domnului.