Huşi, oraşul îmbrăţişat de podgorii

Împrejmuit de vii din toate părţile, oraşul Huşi îşi duce în tihnă povara celor aproape şase secole de istorie, într-un contrast puternic cu aşezările de pe malul Prutului, ce-i sunt vecine. Peisajul de şes se sfârşeşte brusc la intrarea în Huşi, făcând loc unui târguşor ce seamănă izbitor cu cele evocate în scrierile de început de secol XX. Istoria oraşului este strâns legată de cea a podgoriilor ce-l străjuiesc de secole, dar şi împletită cu viaţa spirituală din acest centru religios important al Moldovei.

Curat, liniştit, cu un aer de urbe veche, dar cochetă, rupt parcă dintr-un alt film decât cel al României de azi, Huşul primeşte cu căldură pe oricine se nimereşte să-l străbată, creându-i confortul acela interior de "întoarcere acasă", de parcă orice trecător ar poposi aici într-o vacanţă la bunici. Pe coclauri viţa-de-vie îşi întinde tentaculele, de parcă ar vrea să strângă într-o îmbrăţişare grijulie întreg oraşul. Vara risipeşte năucitor verdeaţa în orice colţişor, transformând Huşul într-o veritabilă grădină botanică, iar toamnele blânde îi schimbă înfăţişarea, îmbrăcându-l, cu dărnicie, în neînchipuite nuanţe şi tonuri de galben şi ruginiu. Compensând lipsurile de tot felul, natura le-a dat locuitorilor acestor meleaguri norocul de a se bucura de o aşezare cu adevărat unică.

Din nefericire, frumuseţea locului contrastează izbitor cu absenţa unor perspective reale de dezvoltare a oraşului. Cu excepţia unor mici făbricuţe de mobilă şi a două unităţi de producere a vinurilor, Huşul pare mort din punct de vedere economic. Poate şi de aceea, oamenii sunt atât de îndârjiţi în a-şi îndemna copiii să înveţe, să poată pleca spre universităţi din centrele mari ale ţării, de fapt spre un viitor mai sigur din punct de vedere financiar. Şi, slavă Domnului, din punctul acesta de vedere, oraşul are cu ce se mândri. "Noi aici suntem de când ne ştim uitaţi de cei aflaţi la putere. Părinţii sunt cei care au meritul de a-şi fi stimulat copiii să înveţe carte, nu numai acum, ci dintotdeauna", apreciază col. (r) Mihai Gheorghiu, un bun cunoscător al istoriei oraşului.

Via şi vinurile de Huşi

Cum vă spuneam, via şi vinul constituie leitmotivul existenţei huşenilor, istoria podgoriilor fiind strâns legată de istoria aşezării în sine. Mărturii în acest sens sunt consemnările lui Dimitrie Cantemir, domnitorul moldovean născut şi el într-un sat din apropierea Huşilor, cel care aprecia încă de pe atunci că, într-un clasament al vinurilor, cel de Huşi trebuie situat imediat după cel de Cotnari.

Astăzi podgoria oraşului însumează peste 3.000 de hectare, cu soiuri vechi, specifice zonei încă din vechime, cum sunt Zghihara de Huşi, Busuioaca de Bohotin, Fetească albă şi neagră, dar şi cu soiuri mai noi: Riesling Italian, Aligote, Oporto, Merlot, Cabernet, Sauvignon, Muscat Ottonel.

Vie a fost şi vin s-a făcut, deci, pe aceste meleaguri de cine ştie când. Şi de aceea, acest element de tradiţie şi continuitate ar putea deveni, cu sprijin din partea autorităţilor în drept, pilonul central al dezvoltării comunităţii şi speranţa unui oraş hărăzit cu frumos, cu un bun potenţial uman şi turistic, dar neputincios, din lipsa banilor, în competiţia impusă de capitalism. Numai aşa copiii huşenilor de azi vor avea temei să nu mai creadă că oraşul lor e doar "o fabrică de deputaţi", cum îl cataloga ironic un jurnalist în "Gazeta Fălciului", pe la început de secol XX.

Şcoală de viticultură de pe vremea lui Spiru Haret

Şi istoria Şcolii de Viticultură de la Huşi e legată, fără doar şi poate, de specificul zonei. Ideea înfiinţării unei asemenea instituţii datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea, în condiţiile invaziei filoxerei în podgoriile româneşti.

Pentru că podgoria de la Huşi, pe atunci capitala judeţului Fălciu, fusese grav afectată, la 7 decembrie 1897 a avut loc o întrunire a podgorenilor şi oamenilor de ştiinţă în ceea ce avea să se numească "Primul congres viti-vinicol judeţean din România". În cadrul acestei întruniri s-au purtat discuţii despre necesitatea înfiinţării unor pepiniere de viţă, care să-i ajute pe huşeni să-şi replanteze viile, proiect pus în practică în anii ce au urmat, dar şi despre utilitatea unei şcoli de viticultură, în care să se formeze "buni lucrători de vie de toate soiurile".

După cum consemnează documentele vremii, la 1907 suprafaţa viticolă din jurul oraşului Huşi era de 1.204 hectare, dintre acestea 859 de hectare fiind afectate de filoxeră. În acest context, la 15 ianuarie 1908, cu sprijinul ministrului Instrucţiunii Publice de la acea vreme, Spiru Haret, a luat fiinţă Şcoala de Viticultură şi Dogărie de la Huşi. Aşezată strategic pe fundul văii, într-un loc de întâlnire a curenţilor ce vin dinspre pădure şi valea Prutului, şcoala urma să devină un fel de barometru pentru întreaga regiune viticolă din jur, deoarece plantaţiile sale de vie aveau să sufere "de gerurile timpurii de toamnă, de cele târzii de primăvară, cum şi de brume şi mane".

Vinoteca liceului, veche de peste o sută de ani, este în patrimoniul naţional

Pornind de la o dotare modestă, câţiva profesori şi doar şapte elevi în 1908, la înfiinţare, Şcoala de Viticultură are astăzi un efectiv de 1.400 de elevi, specializări diverse în domenii adiacente viticulturii, 30 de hectare de vie, staţie de producţie a vinului, o vinotecă aflată în patrimoniul naţional, cu peste 25.000 de sticle, sală de degustări şi tot ce-i trebuie unui liceu cu profil agricol.

De-a lungul vremii, a şasea şcoală de viticultură înfiinţată pe teritoriul românesc, după cum aprecia reputatul oenolog Valeriu D. Cotea, a fost, pe rând, şcoală secundară de viticultură (din 1926), şcoală profesională şi de maiştri viticoli (din 1947), şcoală medie tehnică viticolă (din 1955), liceu agricol (din 1966), liceu agro-industrial (din 1975), pentru ca în 2003 să primească actuala titulatură: Colegiul Agricol "Dimitrie Cantemir". "Am luptat mult să reacredităm meseria de horticultor, care dispăruse din nomenclatorul de meserii. Acum pregătim din nou horticultori şi considerăm lupta aceasta un câştig, pentru că asta e tradiţia şcolii. Din câte ştiu, este singurul liceu din ţară în care mai există profilul horticultură", explică directorul liceului, prof. Teodor Botezatu.

Vinoteca şcolii, înfiinţată la numai un an după apariţia şcolii, a împlinit şi ea o sută de ani, constituind astfel una dintre cele mai vechi şi mai valoroase vinoteci din ţară. Astăzi, vinoteca, sala de degustări şi Muzeul Viticulturii, toate aparţinând liceului, constituie puncte centrale pe harta turistică a judeţului Vaslui. "Vinoteca aceasta o datorăm primului director al şcolii, Gheorghe Gheorghiu, un strălucit profesor, cu doctorat în străinătate. Acesta a adus mostre de vinuri de peste tot din lume şi din alte podgorii ale ţării, pe care, alături de vinurile şcolii, le-a cuprins într-o vinotecă", povesteşte prof. Botezatu.

Vinoteca a avut de suferit de-a lungul istoriei sale. În timpul Primului Război Mondial a dispărut cu totul, dar a fost reconstituită de un alt director al şcolii, în 1919. Aceeaşi soartă a avut-o şi în al Doilea Război Mondial, dar şi de data aceasta a fost refăcută (în 1948).

De atunci vinoteca s-a îmbogăţit cu vinuri din toate podgoriile ţării, cu soiuri diverse, ajungând astăzi la 25.000 de sticle. Cea mai veche sticlă de vin păstrată datează din 1949. "Noi, în fiecare an îmbuteliem câte 100 de sticle producţie-proprie şi le punem la învechit în vinotecă", subliniază directorul Teodor Botezatu, în timp ce ne arată rafturile cu sticle de vin vechi de mai bine de jumătate de secol. Un strat gros de praf şi pânze de păianjen - care ajută la păstrarea în condiţii optime a vinului, alături de felul în care e înclinată sticla şi de temperatura constantă (9-12°C, indiferent că e vară sau iarnă), după cum aveam să aflu mai târziu - întăreşte, dacă mai era nevoie, dovada vechimii, imprimată şi pe etichetele îngălbenite.

Admir în voie sticlele bătrâne, căutând, curioasă, anul de producţie al fiecăreia dintre ele, iar povestea vinului continuă: specialiştii şcolii au descoperit calităţile deosebite ale Busuioacei de Bohotin şi au lansat în lumea cunoscătorilor acest vin unic.

Un liceu care se autofinanţează

În fiecare an, elevii de clasa a XII-a participă la o degustare de vinuri vechi, după ce, în prealabil, sunt îndeplinite cerinţele administrative legate de scoaterea acestora din vinotecă, aceasta fiind de patrimoniu naţional. "Scopul acestor degustări este ca elevii să poată face diferenţa între un vin vechi şi unul nou, să poată aprecia evoluţia în timp a unui vin. De altfel, vinurile care se păstrează cel mai bine sunt cele dulci şi cu un grad alcoolic ridicat", spune prof. Botezatu.

Liceul cuprinde şi un Muzeu al Viticulturii, aşa cum este cunoscut în zonă, cu o colecţie impresionantă de unelte şi obiecte vechi folosite în tehnica vinificaţiei din cele mai vechi timpuri, medalii şi trofee câştigate de vinurile produse de liceu în decursul anilor, precum şi o secţie cu peste 150 de butuci de viţă-de vie, sculptaţi de natură în diferite forme.

În cadrul liceului elevii învaţă să execute toate lucrările legate de viticultură şi horticultură, precum şi tehnica producerii vinului. Vinul din producţia proprie, precum şi fructele din livezile liceului sunt comercializate, iar fondurile sunt utilizate pentru întreţinerea şi modernizarea continuă a şcolii. Un model de succes de autofinanţare, dacă ne gândim la starea deplorabilă a majorităţii şcolilor şi liceelor din România. Banii din surse proprii sunt folosiţi cu chibzuinţă, astfel că, în prezent, în Huşi doar Colegiul "Dimitrie Cantemir" are un internat şi o cantină funcţionale, aici fiind cazaţi şi elevii celorlalte licee din oraş.

"Ne descurcăm prin forţe proprii. Spre surprinderea multora, elevii încă mai lucrează în vie, în livadă, încă mai sunt interesaţi de această meserie. Păcat că după ce termină liceul nu pot practica meseria în care se specializează, pentru că n-au unde. O parte dintre elevii noştri urmează facultăţi de agricultură sau horticultură şi-atunci şansele lor cresc", îmi explică, la plecare, profesorul Botezatu, cel care conduce destinele Şcolii de Viticultură din 1994.

Episcopia Huşilor, centru religios de renume

Huşii constituie şi un important centru religios al Moldovei. În inima oraşului se află ansamblul arhitectural al Episcopiei Huşilor, un monument istoric important şi valoros. Biserica cu hramul "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel", astăzi Catedrală episcopală, a fost construită în anul 1495, de voievodul Ştefan cel Mare, în cadrul curţii domneşti. Reconstruită în secolele XVIII-XIX, biserica mai păstrează astăzi doar pisania şi temeliile din vremea domnitorului.

Episcopia Huşilor a fost înfiinţată în 1598, de către domnitorul Ieremia Movilă, la propunerea şi cu susţinerea mitropolitului de atunci al Moldovei, Gheorghe Movilă, şi a funcţionat astfel până în anul 1949, când a fost desfiinţată şi unită cu Episcopia Romanului, sub titulatura de "Episcopia Romanului şi Huşilor".

În 1996, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât reactivarea Episcopiei Huşilor, a cărei jurisdicţie se întinde pe întreg judeţul Vaslui.

Tot în Huşi poate fi vizitată o altă biserică - monument istoric: Biserica "Sfântul Gheorghe", întemeiată la sfârşitul secolului al XVIII-lea.