În timpul domniei lui Sapor al 2-lea (309-378), în Persia vieţuiau numeroşi creştini, având episcopi, preoţi şi diaconi. Învăţătorii credinţei păgâne, care se închinau la soare, împreună cu evreii, s-au unit împotriva creştinilor, pe care îi defăimau înaintea împăratului. Mai întâi, l-au vorbit de rău pe Sfântul Simeon, episcopul de Seleucia şi Ctesifon, despre care au zis că este vrăjmaş al împăratului Persiei şi prieten al împăratului din Constantinopol, pe care îl înştiinţează de toate câte se întâmplă în Persia. Mai apoi, au fost învinuiţi de trădare toţi creştinii din acel ţinut. Drept aceea, Sapor a pus dajdie mare şi grea asupra creştinilor şi a rânduit şi dregători neînduplecaţi, care să strângă în grabă aceste dajdii. Apoi, împăratul a început să ucidă preoţi şi slujitori ai Bisericii, să jefuiască şi chiar să dărâme bisericile creştinilor. Pe Sfântul Simeon l-a adus în faţa sa şi l-a întrebat de ce nu se închină soarelui. Atunci, fericitul a mărturisit că el se închină numai lui Dumnezeu cel Atotputernic. Deci, a fost trimis episcopul în temniţă, iar pe drum l-a zărit pe bătrânul Gotazat, care în tinereţe fusese creştin şi învăţător al împăratului. Acum însă, pentru slavă deşartă şi din frică să nu-şi piardă viaţa, se închina soarelui la fel ca perşii păgâni. Zărindu-l pe acesta, Sfântul Simeon s-a amărât în sufletul său şi şi-a întors faţa de la Gotazat. Dar acela s-a luminat la suflet şi a plâns cu amar, văzând jalea şi batjocura episcopului său. Astfel, îl ruga pe împărat să-l elibereze din lanţuri pe sfântul episcop, dar Sapor nu numai că nu a vrut lucrul acesta, ci a poruncit să îi taie capul. Iar în Vinerea Mare a anului 341, au fost scoşi din temniţă 1.150 de creştini, împreună cu Sfântul Simeon, episcopul lor. După multe chinuri şi batjocuri, cu toţii au primit cununa muceniciei prin tăierea capului cu sabia.
Înainte-prăznuirea Intrării în biserică a Maicii Domnului; †) Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul; Sf. Mc. Dasie; Sf. Ier. Proclu, Arhiepiscopul Constantinopolului
Sfântul Grigorie Decapolitul (†842) s-a născut şi a crescut în sud-estul Asiei Mici, în Irinopole, una din cele 10 cetăţi din Decapole, din părinţi dreptcredincioşi, Serghie şi Maria, pe vremea luptătorilor împotriva sfintelor icoane, sub domnia lui Leon Armeanul (813-820). Din fragedă vârstă a fost dat să înveţe carte şi pentru că avea aplecare spre cele dumnezeieşti, Grigorie citea pe la biserici din Sfintele Scripturi. Ajungând la vârsta tinereţii, părinţii săi doreau să îl însoare, dar el s-a despărţit de cele lumeşti, mergând la o mănăstire al cărei egumen era chiar Sfântul Simeon Mărturisitorul, unchiul său după mamă, care i-a fost un adevărat părinte duhovnicesc. În acea mănăstire a vieţuit fericitul Grigorie 14 ani, iar după ce s-a pregătit cu sârguinţă, a început a umbla din loc în loc, prin mijlocul credincioşilor prin sate şi oraşe, îmbărbătându-i spre mărturisirea dreptei credinţe în lupta pentru sfintele icoane. Călătoria aceasta a Sfântului Grigorie a fost lungă şi plină de nevoinţe, însă în ea s-a arătat el şi mare făcător de minuni. A trecut prin Efes, Enos, Hrisopole, Corint, ajungând până la Roma, unde a stat o perioadă mai mare de timp. Apoi a mers în Siracuza Siciliei şi a ajuns şi la Biserica Sfântului Mina din Tesalonic, unde a fost hirotonit preot. Mergând către Bizanţ, a ajuns în cele din urmă la muntele Olimp. Acolo, îmbolnăvindu-se, a înţeles că i s-a apropiat sfârşitul şi plecând la Constantinopol, unde se afla unchiul său Simeon închis în temniţă, după ce s-a reîntâlnit cu el, s-a mutat în pace la cereştile locaşuri. Trupul Sfântului Grigorie nu a putrezit, ci s-a dovedit purtător de mari daruri şi s-a păstrat în cinste, multă vreme, în mănăstirea unde murise. În anul 1497, Banul Barbu Craiovescu, după ce a rezidit din temelie Mănăstirea Bistriţa din judeţul Vâlcea, a adus cu multă cheltuială moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul şi le-a aşezat la această mănăstire, unde se află şi astăzi. Moaştele Sfântului Grigorie sunt făcătoare de minuni, atât pentru bolile trupeşti, cât şi pentru cele sufleteşti. Racla de argint în care se păstrează sfintele sale moaşte a fost dăruită în 1656 de Constantin Şerban Voievod (1654-1658).
.jpg)
