Ziua de 3 iunie 2026 va rămâne întipărită în inimile comunității Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț ca o zi a recunoștinței, încărcată de emoție și speranță. Într-o atmosferă de sărbătoare, elevii claselor a XII-a Teologie Ortodoxă și Patrimoniu Cultural și-au luat rămas-bun de la anii formării liceale, în cadrul cursului festiv al promoției 2022-2026.
Iaşul, capitală europeană în 2012
Şeful liberalilor, deputatul Relu Fenechiu, susţine că, de săptămâna viitoare, membrii filialei vor începe demersurile necesare pentru ca, peste cinci ani, municipiul reşedinţă a judeţului să fie declarat Capitală Culturală Europeană. Relu Fenechiu a declarat că promovarea pentru proiectul intitulat „Iaşi 2012 - Capitală Culturală Europeană“, va fi făcută de consilierii locali şi judeţeni ai PNL. Primul lobby va fi făcut astăzi, după cum afirmă deputatul, în şedinţe de plen a Consiliului Local şi Consiliului Judeţean, în cadrul cărora va fi expus un proiect de hotărâre privind obţinerea sprijinului autorităţilor locale pentru demararea programului. Acest prim demers va fi urmat de altele, care vizează înfiinţarea Asociaţiei „Iaşi 2012“, încheierea de parteneriate cu alte oraşe europene care aspiră la titlul de capitală culturală în 2012, întocmirea şi adoptarea strategiei şi a Programului cultural, activităţi de promovare şi lobby şi, în final, depunerea, în 2009, a candidaturii la Consiliul de Miniştri ai Culturii din Uniunea Europeană. (S.D.)



.jpg)
