În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Icoana ortodoxă - lumina credinţei
Grădiniţa „Curcubeul copiilor“ din Arad a desfăşurat zilele acestea, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, o activitate de educaţie religioasă de tip integrat, sub genericul „O, ce veste minunată“. La această activitate a fost invitat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, care a asistat, cu multă dragoste părintească şi mult interes, la programul copiilor şi la prezentarea videoproiecţiei cu icoane ale Naşterii Domnului. Copiii au susţinut apoi un mic concert de colinde tradiţionale, după care au finalizat atelierul de pictură pe sticlă - „Icoana ortodoxă - lumina credinţei“. La finalul serbării, toţi copiii au primit daruri de Crăciun şi câte o icoană reprezentând Naşterea Domnului. Toate cele 10 grupe de copii ale grădiniţei cu program prelungit au fost vizitate de ierarh, iar cei 260 de copii au primit arhiereasca binecuvântare a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop. Cadrele didactice au fost şi ele felicitate pentru efortul depus în educaţia celor mici şi au primit pe lângă binecuvântare şi cuvenitele urări de sfintele sărbători. (Pr. cons. Gabriel Mariş)