Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Icoanele Bisericii Banu din Iaşi stau afară, în lipsa unui spaţiu în care să fie depozitate
O parte din icoanele, vechi de peste 250 de ani, de la Biserica „Duminica tuturor sfinţilor“ - Banu din Iaşi, stau în curtea casei parohiale, acoperite cu nailon, din lipsa unui spaţiu adecvat. Situaţia a devenit critică în urmă cu patru ani, când obiectele de cult au fost scoase din biserică, pentru că au început lucrările de reconsolidare.
Cea mai mare parte a vestigiilor au fost duse la Unitatea Militară din cartierul Tătăraşi, în urmă cu trei ani de zile, însă icoanele, tablourile şi cărţile au fost duse într-un spaţiu din casa parohială. Din păcate, aici au încăput doar biblioteca parohiei şi obiectele liturgice din argint. Toate acestea s-au întâmplat pentru că parohia nu a reuşit să intre în posesia clădirilor revendicate de la statul român nici până acum. „De 14 ani, ne luptăm să recuperăm patrimoniul imobiliar al Bisericii Banu dovedit cu acte, în care să depozităm patrimoniul mobil. Nu putem intra în casa parohială, cu toate că avem hotătârea Curţii Supreme din 2002 să beneficiem de această clădire moştenită. În Iaşi, nu se poate aplica legea, nici din partea executorului, nici a judecătorului sau a avocaţilor“, a declarat pr. paroh Dumitru Merticariu. Acum, casa parohială a Bisericii Banu este formată din trei camere mici. Aici, funcţionează biblioteca şi biroul parohiei. (C. Ciofu)



.jpg)
