„În Iisus Hristos se împlinesc Legea și prorocii”

Schimbarea la Față a Domnului, ultimul praznic împărătesc în cinstea Mântuitorului din anul bisericesc, a fost cinstită astăzi, 6 august, în Biserica Ortodoxă Română. Cu acest prilej, la finalul Sfintei Liturghii săvârșite în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în care a pus în lumină însemnătatea teologică a acestui praznic și legătura sa profundă cu tradiția isihastă.

Preafericirea Sa a amintit în deschiderea cuvântului de învățătură că ziua de 6 august a acestei sărbători este legată de sfințirea bisericii de pe Muntele Taborului, ctitorie a Sfintei Împărătese Elena din secolul al IV-lea: „Data sfințirii Bisericii «Schimbarea la Față», făcută de Sfânta Împărăteasă Elena în amintirea Schimbării la Față a Mântuitorului Iisus Hristos pe Muntele Taborului, se pare că a fost 6 august, într‑un an necunoscut din secolul al IV-lea. Din prima jumătate a secolului al V-lea avem documente despre popularizarea acestei sărbători în Răsărit. Până în secolul al VIII-lea, sărbătoarea s‑a generalizat în tot Răsăritul. Sfinții Ioan Damaschin și Cosma de Maiuma compun imnuri pentru slujba acestei zile și este interesant că ei și‑au dat seama că Schimbarea la Față nu a avut loc în luna august, ci a avut loc cu puțin timp înainte de pătimirile, răstignirea, moartea și Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. De aceea, din cântările slujbei se constată că acești imnografi au fost conștienți de faptul că Schimbarea la Față a Mântuitorului Iisus Hristos a fost o pregătire a ucenicilor pentru ca, atunci când Îl vor vedea pe El desfigurat de suferințe pe Cruce, să‑și aducă aminte că El este Domnul slavei, fapt care s‑a și întâmplat. De aceea, Sfântul Petru, unul din cei trei Apostoli care au participat la urcarea pe Muntele Tabor și la vederea slavei lui Hristos la Schimbarea Sa la Față, a spus mai târziu evreilor, în predica sa de la Pogorârea Duhului Sfânt, că ei L‑au răstignit pe Domnul slavei (Fapte 2, 36). Deci el, din experiența personală de la momentul Schimbării la Față a Mântuitorului Iisus Hristos, a înțeles că Cel care a fost răstignit pe Cruce pentru mântuirea oamenilor și Care a acceptat această răstignire de bunăvoie a fost Domnul slavei, care are o slavă cerească veșnică, arătată la Schimbarea la Față”.

De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat că prezența lui Moise și a lui Ilie pe Muntele Tabor semnifică împlinirea Legii și a prorocilor în persoana Mântuitorului Iisus Hristos, creionând totodată taina vederii feței lui Dumnezeu, un moment mult dorit de cei doi mari profeți încă din timpul vieții lor pământești: „Schimbarea la Față a fost însoțită de o convorbire, spun ucenicii care au fost de față, între Iisus, Moise și Ilie. Ceea ce înseamnă că Schimbarea la Față a fost o vedere în Împărăția cerurilor. Moise și Ilie au fost prezenți la Schimbarea la Față pe Muntele Tabor pentru că Moise reprezenta Legea, iar Ilie profeții. Ei vorbeau cu Iisus despre cele ce se vor întâmpla cu El la Ierusalim, adică despre moartea și învierea Lui, ceea ce arată că în Iisus Hristos se împlinesc Legea și prorocii. Ceea ce a spus Moise despre Mesia Care va veni și ceea ce a făcut Ilie prin lucrările lui profetice au fost în conformitate, în armonie cu ceea ce Iisus face ca Mântuitor, ca Uns al lui Dumnezeu, ca Mesia, ca Fiul cel Unul‑Născut al Tatălui ceresc, veșnic viu. (...) Moise și Ilie, în timpul vieții lor pământești, au dorit să vadă fața lui Dumnezeu. Dumnezeu i‑a spus lui Moise că nimeni nu poate vedea fața Lui și apoi să mai trăiască, dar va vedea mâna și spatele Lui. Cu alte cuvinte va vedea lucrarea lui Dumnezeu în istorie, care cu mână tare și braț înalt a scos pe poporul ales din Egipt și a făcut o mulțime de minuni, mâna Lui, și urmele Lui în creație, căci din făpturi se poate deduce lucrarea Făcătorului cerului și al pământului. Și așa Moise a adormit în Domnul, dar fără să vadă fața lui Dumnezeu. De asemenea, Ilie pe Muntele Horeb s‑a întâlnit cu Dumnezeu, dar n‑a văzut fața Lui, ci Dumnezeu era prezent doar într‑o adiere de vânt, într‑un zefir, ca simbol al prezenței Duhului Sfânt care‑L face prezent pe Dumnezeu în lume și în viața oamenilor. Și Ilie a fost ridicat la cer cu carul de foc, dar nu a văzut fața lui Dumnezeu cât a fost pe pământ”.

În cele din urmă, Întâistătătorul Bisericii noastre a evidențiat că taina unirii tuturor sfinților și credincioșilor în Împărăția cerurilor, descoperită la Schimbarea la Față, este strâns legată de chemarea isihastă la curățirea inimii și dobândirea luminii necreate, ideal spiritual reflectat istoric prin așezarea mănăstirilor cu acest hram în zone montane: „Avem o mare taină care se luminează, și anume că Iisus Hristos, prin Schimbarea la Față, unește în Împărăția cerurilor pe Moise și Ilie, pe profeți, pe toți drepții Vechiului Testament, pe apostoli, dar și pe toți oamenii care cred în El din toate popoarele și din toate generațiile. Sărbătoarea «Schimbarea la Față», care a devenit foarte populară mai ales în secolul al XIV-lea la noi, în Răsărit, prin mișcarea isihastă, arată că scopul vieții creștine este curățirea inimii și vederea harului lui Dumnezeu, a luminii celei nevăzute cu ochiul obișnuit, a slavei din Împărăția cerurilor. Mișcarea isihastă, în general, s‑a dezvoltat în sihăstrii și în locuri unde erau munți. La Muntele Athos s‑a dezvoltat în secolul al XIV‑lea și apoi în diferite țări, precum în Bulgaria, în Serbia și în Țările Române. La noi, majoritatea mănăstirilor și schiturilor cu hramul «Schimbarea la Față» au fost organizate în zona muntelui, așa cum spune și troparul: «Schimbatu‑Te‑ai la Față în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea». Deci muntele cheamă la elevație, la ridicare, la unirea cu Dumnezeu Creatorul. Și de aceea mănăstirile și schiturile cu hramul «Schimbarea la Față» au avut o semnificație și o importanță deosebită în evlavia monahilor și monahiilor, dar apoi s‑a extins și prin evlavia credincioșilor”.