„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu, la ceas aniversar
Mâine, în ziua de duminică, 16 noiembrie 2014, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu Popa, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, îşi sărbătoreşte ziua de naştere, împlinind 57 de ani de viaţă. Pentru întreaga purtare de grijă şi binecuvântată păstorire, ierarhii, clerul şi credincioşii din Mitropolia Olteniei îi doresc sănătate, mulţi şi fericiţi ani întru aleasa slujire pe care Bunul Dumnezeu i-a încredinţat-o.
IPS Părinte Irineu Popa s-a născut la data de 16 noiembrie 1957, în localitatea Perişani, judeţul Vâlcea. La Taina Sfântului Botez a primit numele de Ioan. Din sânul familiei, Înaltpreasfinţia Sa a cules o aleasă educaţie creştină, prin care a dobândit apropierea treaptă cu treaptă de slujirea lui Dumnezeu.
În anul 1974 a bătut la poarta Mănăstirii Frăsinei, unde a fost primit mai întâi ca frate, urcând mai apoi, treaptă cu treaptă, frumoasa şi în acelaşi timp anevoioasa cărare a călugăriei. În anul 1975 s-a înscris la cursurile Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul“ din Craiova. În perioada 1981-1985 a urmat cursurile Institutului Teologic Universitar de la Bucureşti. Finalul acestei perioade a fost încununat prin susţinerea tezei de licenţă cu titlul: „Cunoaşterea lui Dumnezeu şi ideea de epectază la Sfântul Grigorie de Nyssa“. După absolvirea studiilor universitare, Părintele Mitropolit a îmbrăcat haina monahală, primind numele de Irineu. A urmat hirotonia sa întru ierodiacon (1985) şi ieromonah (1986).
În anul 1985 a fost admis la şcoala doctorală a Institutului Teologic din Bucureşti, unde a studiat pe disciplina patrologie. Tema lucrării a fost: „Politica religioasă a împăratului Iustinian“, sub coordonarea pr. prof. dr. Ştefan Alexe. După ce, timp de un an (1986-1987), a urmat cursuri de limbă şi literatură franceză în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Grenoble, şi-a continuat studiile doctorale pe specialitatea Teologie Dogmatică la Institutul Teologic Ortodox „Saint Serge“ din Paris (1987-1990). În urma susţinerii tezei cu titlul „La Personne et la communion des personnes dans la theologie de Saint Basile le Grand“, elaborată sub coordonarea ştiinţifică a pr. prof. dr. Boris Bobrinskoy, a fost învestit de comisia doctorală cu titlul de doctor în teologie, cu calificativul „magna cum laude“. În paralel, a urmat şi cursuri de limba engleză la Londra (1989-1990), precum şi de arheologie biblică la Institutul de Arheologie Biblică din Tantur - Ierusalim (1990-1991). Între anii 1990 şi 1991, a predat Istoria Bisericii Universale la Institutul Teologic „Saint Serge“ din Paris.
În data de 6 septembrie 1991, Părintele nostru Irineu a fost rânduit, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca Arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului, cu titulatura de „Slătineanul“. A fost învestit ca Episcop prin Decretul nr. 77 din 6 septembrie 1991 al preşedintelui României. Slujba de hirotonie întru arhiereu a avut loc la data de 6 octombrie 1991. După 20 de ani de osteneală în această slujire, PS Părinte Irineu Slătineanul a fost ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la data 8 iulie 2008, în scaunul de Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei. Ceremonia de instalare în scaunul vlădicesc de la Craiova a avut loc la data de 27 iulie 2008, în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“. Să ne trăiţi întru mulţi şi fericiţi ani, Înaltpreasfinţite Părinte! (Diac. Ioniţă Apostolache)