În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Încep manifestările dedicate Sfântului Dimitrie din Basarabi
Astăzi, la ora 09:00, potrivit tradiţiei, moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou din Basarabi vor fi scoase în procesiune din Catedrala patriarhală şi aşezate în baldachinul special amenajat pe Dealul Mitropoliei din Bucureşti, unde vor rămâne pentru a fi venerate de credincioşi până duminică noaptea, 28 octombrie a.c.. Cu această ocazie, începând de azi şi până pe 27 octombrie inclusiv, se va oficia zilnic, de la orele 17:00, slujba de priveghere. În zilele de 26 şi 28 octombrie, începând cu ora 9:30, va fi oficiată Sfânta Liturghie pe scena amenajată lângă Catedrala patriarhală. Sâmbătă, 27 octombrie, în ziua de prăznuire a Sfântului Dimitrie cel Nou, după Sfânta Liturghie, care se va oficia în Catedrala patriarhală, va avea loc sfinţirea şi inaugurarea studiourilor de radio şi televiziune „Trinitas“ ale Patriarhiei Române, situate în Palatul patriarhiei. În această perioadă, pelerinii vor putea să cumpere CD-uri cu slujba Sfântului Dimitrie din Basarabi, icoane cu chipul sfântului, dar şi cărţi despre viaţa sa. De toate acestea s-a ocupat Sectorul Cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor care, în fiecare an, se implică în buna desfăşurare a manifestărilor dedicate Sfântului Cuvios Dimitrie. „Pentru această sărbătoare, noi ne pregătim de dinainte de Paşti. Am editat o nouă ediţie a «Vieţii Sfântului Dimitrie cel Nou». Am editat un album monografic cu Catedrala patriarhală din Bucureşti şi am făcut un rezumat în 6 limbi străine, inclusiv în greacă şi rusă, pentru că sunt foarte mulţi turişti care trec pe la Catedrală, precum şi un CD cu slujba Sfântului Dimitrie cel Nou“, a declarat pentru Radio Trinitas, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, pr. Mihai Hau.