Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Întâlnire catehetică dedicată tinerilor la Biserica Șerban Vodă din București

Întâlnire catehetică dedicată tinerilor la Biserica Șerban Vodă din București

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Știri
Data: 04 Iunie 2025

La Biserica Șerban Vodă din București a avut loc duminică, 1 iunie, o nouă întâlnire catehetică, al cărei invitat special a fost părintele prof. univ. dr. Constantin Pătuleanu, preot paroh la Biserica „Sfântul Nicolae”-Udricani din Capitală și cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, care a susținut prelegerea intitulată „Sfințenia ca scop al vieții creștine - exemple din secolul XX”. La eveniment au luat parte, alături de tineri și alți enoriași ai parohiei, pr. paroh Adrian Chiriță și arhid. Marinel Laurențiu Marcu, coordonatorul programului catehetic parohial.

„Această întâlnire face parte din programul catehetic al parohiei noastre, intitulat «Biserica Șerban Vodă în dialog cu tinerii», inițiat la începutul anului trecut, în cadrul căruia clericii parohiei și diverși invitați se adresează, în principal, tinerilor, oferin­du‑le acestora posibilitatea experierii unor frumoase momente de cu­noaștere a învățăturilor de credință, de comuniune frățească și de trăire duhovnicească, așa cum s‑a întâmplat și în seara aceasta. Prelegerea părintelui profesor Constantin Pătuleanu a fost cu adevărat o încântare duhovnicească, vorbindu‑ne despre sfințenie ca scop al vieții creștine în contexul «Centenarului Patriarhiei Române» şi «Anului comemorativ al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX‑lea»”, ne‑a transmis părintele arhid. Marinel Laurențiu Marcu.

„Este o preocupare constantă a clericilor parohiei noastre în ceea ce privește catehizarea tineretului, și nu numai. Constatăm, cu multă bucurie, la aceste întâlniri catehetice, pe care le organizăm în parohia noastră, că sunt mulți tineri interesaţi de viaţa liturgică și sacramentală a Bisericii, dar, în același timp, sunt doritori de a discuta despre problemele spirituale, morale și sociale actuale. Într‑o societate caracterizată de secularizare, individualism și tulburări spirituale și psihosociale complexe, întâlnirile acestea catehetice, desfășurate regulat în biserica noastră, reprezintă pentru tineri, în mod cert, un refugiu spiritual‑educativ important, un mijloc eficient de reechilibrare duhovnicească și o ancoră indispensabilă a găsirii, regăsirii, sensului autentic al vieții creștine, care duce spre sfințenie și îndumnezeire. Fără îndoială, rolul educației religioase în misiunea Bisericii este unul major, de aceea încercăm să ne folosim de toate aceste oportunități și să adaptăm cât mai mult catehezele acestea pentru tineret, contextualizând, totodată, mesajul evanghelic la realitățile pluralistice actuale și la provocările existențiale ale lumii moderne în care trăim”, ne‑a mai spus părintele arhid. Marinel Laurențiu Marcu.

Prin intermediul acestor întâlniri catehetice, Parohia Șer­ban Vodă (al cărei lăcaș de cult este situat în str. Petre Țuțea nr. 1, sector 4, București) dorește să aducă în atenție materialul informativ şi de educaţie catehetică necesar și util atât pentru persoanele tinere implicate în viața comunității parohiale, cât și pentru toţi cei care doresc să se implice în activitățile social‑filantropice, cultural‑educative și recreative ale parohiei.

 

Citeşte mai multe despre:   Biserica Şerban Vodă