Mănăstirea Văratec din județul Neamț va îmbrăca, în perioada 15-17 august 2026, haine de aleasă sărbătoare. Credincioșii sunt așteptați să participe la un amplu program liturgic prilejuit de hramul principal al așezământului monahal, praznicul Adormirii Maicii Domnului, precum și de cinstirea Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec și a Sfântului Cuvios Gheorghe Pelerinul. Acest șir de evenimente duhovnicești va fi încununat de un moment istoric: proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec.
Întâlnire de început de an a preoților din Moinești
Marți, 21 februarie 2023, la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Moinești a avut loc prima ședință administrativă trimestrială a preoților din Protopopiatul Moineşti.
La această întrunire, ca delegați din partea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Ioachim au fost: părintele Alexandru Zamfir, consilier eparhial de la Sectorul administrativ-bisericesc, care a transmis din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim arhiereasca binecuvântare și gânduri de încurajare în misiunea desfășurată în parohiile încredințate spre păstorire în noul an; părintele consilier Ilarion Mâță și referentul Vlad Țuțurlan.
Părintele protoiereu Costel Mareș i-a mulțumit ierarhului pentru grija față de Protopopiatul Moinești și a lansat în ședință ordinea de zi:
- prezentarea noii structuri administrative a protopopiatului;
- prezentarea activităților desfășurate în Protopopiatul Moinești în anul 2022;
- calendarul anual al activităților care se vor derula în anul 2023 - „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”.
În ultima parte a întâlnirii, părintele Codrin Laslău de la Parohia Leorda-Comănești a prezentat proiectul Concursul Naţional Catehetic ediţia a XV-a „Tinerii şi vârstnicii să laude numele Domnului”, precum și câteva exemple de activități catehetice punând la dispoziție o serie de materiale practice în vederea intensificării catehezei în parohiile protopopiatului.



.jpg)
