În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Întâlnirea lunară cu preoţii Protopopiatului Piatra Neamţ
La sediul Protopopiatului Piatra Neamţ a avut loc marţi, 18 februarie 2014, şedinţa lunară cu preoţii. În deschidere, părintele Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ, a vorbit despre sfinţii pomeniţi în calendarul Bisericii noastre în ziua de 18 februarie, iar apoi a amintit de perioada Triodului, arătând că urmează vremea postului, a pocăinţei şi rugăciunii. Referatul cu tema „Împlinirea a 300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Voievod Constantin cu cei patru fii ai săi, Sfinţii Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi cu Sfântul Ianache sfetnicul - începutul domniei, politica internă şi politica externă“ a fost susţinut de pr. Cristin Ioan Loghin, de la parohia Itrineşti. În continuare, pr. Adrian Ciprian Timofte, secretar al Protopopiatului Piatra Neamţ, a prezentat informaţiile venite de la Centrul eparhial Iaşi, iar pr. Ioan Papuc, de la parohia „Sf. Gheorghe“ din Piatra Neamţ, a prezentat o serie de cărţi de mare interes pentru auditoriu. „S-au mai discutat probleme legate de întrajutorare frăţească, iar apoi s-a amintit de personalităţile lunii februarie, precum şi de preoţii din Protopopiatul Piatra Neamţ care au trecut la cele veşnice în această lună“, a relatat pr. Adrian Timofte. (C. Ciofu)