Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi, la Iași
La Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi (ITO) de anul acesta, care se va desfăşura la Iaşi, în perioada 1-4 septembrie, sunt aşteptaţi peste 6.000 de tineri din ţară şi din străinătate. Festivitatea de deschidere va avea loc mâine, în Grădina Palas de lângă Palatul Culturii, iar prezentatorii evenimentului vor fi Daniel Buzdugan şi Roxana Chebac.
Întâlnirea Internaţională a Tinerilor Ortodocși de la Iași va fi un eveniment important, cu caracter național și internațional. Evenimentul va debuta mâine, 1 septembrie, de la ora 18:00, când în „Grădina Palas” va avea loc festivitatea de deschidere.
Sâmbătă, 2 septembrie, între orele 6:30 şi 8:30 va fi oficiată Sfânta Liturghie (opțional, în bisericile arondate: „Sfântul Nicolae Copou”, „Sfinţii 40 de Mucenici”, „Sfântul Iulian din Tars”, „Toma Cozma”, „Buna Vestire”). De la ora 8:00 se va desfăşura rugăciunea de dimineaţă (în locurile special amenajate), de la ora 9:00 micul dejun, iar la ora 9:30 deplasare spre facultățile/ liceele partenere. La intrarea în școală/ facultate, fiecare tânăr va extrage un bilețel care îi va indica numărul sălii unde va participa la dezbateri (sesiunea I între orele 10:00 și 12:00; sesiunea a II-a între orele 13:00 și 15:00). Între orele 12:00 și 13:00, tinerii vor lua masa de prânz. La ora 17:30 va avea loc deplasarea spre Grădina Palas, unde tinerii vor audia conferinţa susţinută de pr. Constantin Necula, „Tânărul în căutarea libertății” (prezentator Daniel Buzdugan). Rugăciunea de seară va fi de la ora 20:00 la „Grădina Palas”, iar cina (în regim catering la cămin) va avea loc la ora 21:00.
Duminică, 3 septembrie, de la ora 9:00 va fi oficiată Sfânta Liturghie arhierească la un altar amenajat în proximitatea Catedralei Mitropolitane din Iaşi. La ora 12:30, tinerii se vor deplasa spre cămine/ locurile de servire a mesei de prânz. Între orele 13:00 şi 14:00, aceştia vor servi prânzul (tinerii cazați în căminele Copou servesc prânzul în cămine, iar ceilalți la locurile indicate de responsabilii de grup). La ora 14:30 va avea loc deplasarea spre Parcul Expoziției, Grădina Botanică. Între orele 15:00 şi 16:30, tinerii vor participa la trei evenimente: Târgul Meșterilor Populari, Festivalul Bucuriei (spectacol de muzică populară cu participarea grupurilor de tineri din Arhiepiscopia Iașilor în Parcul Expoziției) și un spectacol de muzică folk susținut de tineri în amfiteatrul din Grădina Botanică, apoi vor vizita Grădina Botanică. În continuare, tinerii se vor deplasa spre Parcul Copou pentru participarea la Marșul Tinereții, care se va desfăşura pe traseul: Parcul Copou - Biblioteca „Mihai Eminescu” - Bulevardul Independenței - Mănăstirea Golia - Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” - Bulevardul Ștefan cel Mare - Catedrala Mitropolitană. La ora 18:45, tinerii se vor ruga în Catedrala Mitropolitană, la ora 19:00 vor servi cina (în locurile indicate de responsabilii de grup), iar de la ora 20:00 vor participa la un concert susţinut în fața Palatului Culturii. Vor concerta: Holograf, Orchestra „Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros şi Ion Paladi.
Luni, 4 septembrie, la ora 9:15, tinerii se vor ruga în Catedrala Mitropolitană. În continuare va avea loc închiderea evenimentului: cuvântul tinerilor, mesajul către tineri al Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, și predarea ștafetei eparhiei care se anunță organizatorul ITO 2018. La ITO 2017 sunt așteptați tineri ortodocși din 32 de țări, precum: Cipru, Muntenegru, Albania, Rusia, Republica Moldova, Ucraina, Italia, Spania, Portugalia, Franța, Belgia, Irlanda. Acestora li se vor adăuga tineri de pe continentul african din: Burundi, Uganda, Kenya, Congo, Malawi, dar și din SUA, Chile, Guatemala, Ecuador sau Venezuela și alte țări. Evenimentul se încadrează în seria evenimentelor organizate la Baia Mare în 2014, la Cluj în 2015 și la București în 2016. Întâlnirea Internaţională a Tinerilor Ortodocși se organizează anual cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și urmărește crearea cadrului în care tinerii să poată găsi modele și trăi experiențe formatoare care să-i apropie de Biserică prin împărtășirea valorilor creștin-ortodoxe.