Spre bucuria şi folosul duhovnicesc nu doar al credincioşilor bucureşteni, ci şi al pelerinilor care poposesc în monumentala biserică, Parohia Șerban Vodă din Protopopiatul Sector 4 Capitală și‑a îmbogățit, în aceste zile, patrimoniul sacru cu noi odoare duhovnicești, copii ale unor icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, aduse din Sfântul Munte Athos, Grecia.
Întrunire a preoţilor din Protopopiatul Ineu
Preoţii din Protopopiatul Ineu s-au întrunit în această săptămână la biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din localitate cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, şi la cererea părintelui protopop Adrian Zaha. Întâlnirea a debutat cu Spovedania preoţilor din protopopiat, urmată de slujirea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii a unui sobor de 40 de preoţi, în frunte cu pr. Teodor Vid, consilier administrativ-bisericesc, în cadrul căreia s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. După slujbă, întrunirea prezidată de pr. Teodor Vid şi de pr. Adrian Zaha, protopopul Ineului, a continuat în sala de şedinţe a protopopiatului, unde au avut loc discuţii pe teme de ordin administrativ-bisericesc, iar la final a fost împărţită Pastorala ce se va citi în fiecare biserică parohială şi mănăstire la Sfânta Liturghie din prima zi a sărbătorii Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, iar în filii a doua zi a marelui praznic. La finalul şedinţei, pr. Adrian Zaha a mulţumit pentru încrederea şi cinstea acordată de Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei şi a rugat pe pr. Teodor Vid să transmită chiriarhului gândurile de bine şi mulţumirile alese ale preoţilor din protopopiat. (Pr. Sorin Streulea)



.jpg)
