În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Întrunirea diaconilor din Capitală
Întrunirea diaconilor din Capitală a avut loc ieri în sala de conferinţe a Protopopiatului Sector 3 Capitală, fiind prezidată de părintele arhim. Veniamin Goreanu, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor. La întâlnire au mai participat şi părintele conf. dr. David Pestroiu, consilier la Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor, şi părintele Vasile Dumitru, protoiereul Protopopiatului Sector 5 Capitală. Lucrările au fost deschise de părintele arhimandrit Veniamin Goreanu, care a prezentat programul întâlnirii, precum şi unele subiecte misionar-pastorale şi rânduieli administrative. „Ne bucurăm să observăm implicarea dumneavoastră în activităţile parohiale, în proiectele desfăşurate la nivelul protoieriilor, dar şi a Centrului eparhial. Trebuie să îndepliniţi lucrarea liturgică, misionară şi să vă implicaţi permanent în activităţile cu tineretul“, a spus arhim. Veniamin Goreanu.
În continuare, părintele consilier eparhial David Pestroiu a reamintit diaconilor îndatoririle conform hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi a evidenţiat nevoia implicării permanente a diaconilor în activităţile din cadrul parohiei, al unităţilor de învăţământ şi în cadrul programelor naţionale ale Patriarhiei Române.
La final, părintele consilier eparhial Veniamin Goreanu a deschis sesiunea discuţiilor libere şi a mulţumit tuturor pentru prezenţă. „Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel ne-am întâlnit cu diaconii din Capitală şi s-au discutat diferite probleme administrative, pastorale, misionare, social-filantropice şi educaţionale. S-a accentuat implicarea diaconilor în coordonarea activităţilor cu tinerii în parohii, sub binecuvântarea preoţilor parohi“, ne-a declarat părintele arhim. Veniamin Goreanu. (Diac. Ciprian Bâra)