La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Întrunirea lunară cu preoţii Protopopiatului Iaşi 2
La sediul Protopopiatului Iaşi 2 a avut loc luni, 27 ianuarie 2014, întâlnirea lunară cu preoţii. Referatul cu tema „Sfânta Taină a Mărturisirii pentru copii şi tineri - temeiuri canonice şi practici pastorale“ a fost expus de pr. Lucian Florin Golinschi, de la parohia „Sfântul Vasile cel Mare“ - Nicolina din Iaşi. Expunerea a cuprins în prima parte cugetări ale Sfinţilor Părinţi privitoare la Sfânta Taină a Mărturisirii în jurul afirmaţiei Sfântului Simeon al Tesalonicului că această Sfântă Taină „este al doilea Botez“. Această Sfântă Taină este cu atât mai necesară în timpurile noastre cu cât şi provocările societăţii în care trăim la adresa tinerilor sunt multiple şi cu implicaţii dintre cele mai diverse, de cele mai multe ori negative, în ceea ce priveşte viaţa spirituală a acestora. Pr. Lucian Florin Golinschi a adus în discuţie necesitatea spovedaniei copiilor încă de la vârsta de şapte ani, subliniind importanţa legăturii pe care trebuie să o aibă cu preotul duhovnic. Părintele Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2, a apreciat actualitatea temei pusă în discuţie şi importanţa pe care preoţii duhovnici trebuie să o acorde Sfintei Taine a Mărturisirii pentru a-i ajuta pe credincioşii de toate vârstele să găsească o cale frumoasă şi mântuitoare de a-şi trăi viaţa aici, pe pământ. Pe ordinea de zi a fost discutată şi problematica legată de alegerea organelor executive şi deliberative la parohiile de pe cuprinsul protopopiatului, fiind adresate indicaţii pentru îndeplinirea în termenele legale ale formalităţilor necesare. În acelaşi timp, pr. protopop Vilie Doroşincă a adus la cunoştinţa preoţilor temeiurile Centrului eparhial Iaşi, o parte dintre acestea fiind expuse de pr. Marian Timofte, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor. La final, Cristina Sava, de la Biroul de asistenţă socială al Protopopiatului Iaşi 2, a făcut un apel la o intensificare a colaborării pe latura asistenţei sociale între parohii şi protopopiat. În continuare, pr. Marian Timofte a prezentat şi înmânat noile decizii de reconfirmare pe post cântăreţilor bisericeşti angajaţi la unele parohii ale protopopiatului, în prezenţa preoţilor parohi. (C. Ciofu)