Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
IPS Laurenţiu, „Cetăţean de onoare“ al judeţului Sibiu
Consiliul Judeţean Sibiu a aprobat joi, 25 septembrie, proiectul de hotărâre prin care s-a acordat titlul de „Cetăţean de onoare“ Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. În cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean a avut loc şi ceremonia de acordare a titlului, în prezenţa unor oaspeţi de seamă din mediul academic şi bisericesc.
Ceremonia a avut loc în sala de lucru a Consiliului Judeţean, după ce aleşii judeţului au aprobat o serie de proiecte pentru judeţ. Şedinţa a fost condusă de preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, alături de care s-au aflat vicepreşedintele Ioan Banciu şi secretarul Iordan Nicola. La ceremonie au participat Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, consilieri eparhiali, protopopi, preoţi, prefectul judeţului Sibiu, Ovidiu Sitterli, rectorul Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu, prof. univ. dr. Ioan Bondrea, rectorul Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu“, generalul prof. univ. dr. Ghiţă Bârsan, cadre didactice, intelectuali şi alţi oaspeţi.
Înainte de acordarea titlului de „Cetăţean de onoare“, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel a citit „Laudatio“, în care a subliniat activitatea pastorală, didactică şi de cercetare academică a IPS Mitropolit Laurenţiu. Ierarhul a continuat tradiţia cercetării academice în domeniul Teologiei Liturgice, începută de marii dascăli Petre Vintilescu şi Ene Branişte, prin ample studii şi lucrări de specialitate, care au îmbogăţit teologia românească. După o exemplară slujire arhierească în scaunul de episcop de Caransebeş, IPS Laurenţiu a fost chemat în 2005 să păstorească sufletele credincioşilor din Mitropolia Ardealului.
„La Sibiu, slujirea Înaltpreasfinţiei Sale, inspirată şi oblăduită de Preamilostivul Dumnezeu, a dobândit o strălucire aleasă. În noua sa calitate, de întâistătător în istoricul tron al Mitropoliei Ardealului, urmând vrednicilor săi înaintaşi, mitropoliţii Andrei Şaguna, Ioan Meţianu, Nicolae Bălan, Nicolae Colan, Nicolae Mladin şi Antonie Plămădeală, Înaltpreasfinţia Sa, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Laurenţiu s-a dedicat activităţilor în derulare, dar a iniţiat şi proiecte noi, axate pe câteva direcţii majore, şi anume: dezvoltarea programelor din sectoarele pastoral-liturgic, cultural-misionar, social-filantropic, economic-financiar şi patrimonial. Pe lângă nenumăratele sale activităţi în domeniul administrativ, patrimonial sau social, s-a ocupat, în mod special de activitatea culturală şi teologică, considerându-le o prioritate în misiunea Bisericii din zilele noastre“, a spus părintele Aurel Pavel.
„O misiune încredinţată de Dumnezeu“
După citirea cuvântului „Laudatio“, preşedintele CJ, Ioan Cindrea, i-a înmânat noului „Cetăţean de onoare“ diploma şi placheta pregătite pentru acest moment festiv. Preşedintele Cindrea şi-a exprimat, la acest moment festiv, atât recunoştinţa faţă de IPS Mitropolit Laurenţiu şi faţă de activitatea sa misionară de la Sibiu, cât şi bucuria de a acorda un asemenea titlu onorific: „Este o onoare pentru noi, ca reprezentanţi ai locuitorilor judeţului Sibiu să vă conferim acest titlu ca o recunoaştere a întregii activităţi. Urez Înaltpreasfinţiei Sale viaţă lungă şi sănătoasă pentru a putea duce mai departe lucrarea lui Dumnezeu, în folosul nostru, al tuturor“.
În cuvântul său, IPS Mitropolit Laurenţiu a mulţumit Consiliului Judeţean pentru titlul acordat şi a menţionat că întreaga sa slujire pastorală şi academică se datorează lui Dumnezeu şi unor oameni care l-au sprijinit de-a lungul vieţii.
„Totul se datorează lui Dumnezeu, pentru că El ne-a ajutat şi ne-a rânduit toate. Dumnezeu are cu fiecare dintre noi un plan, pe care nu-l putem bănui. Abia la sfârşitul vieţii ne putem da seama cu o oarecare tristeţe, pentru că timpul a trecut prea repede, că toate au fost rânduite de Dumnezeu şi că cinstea se cuvine Lui şi Bisericii Lui din care facem parte. Toate realizările mele s-au făcut cu sprijinul unor mari personalităţi, care au fost în viaţa mea piloni de mare rezistenţă. A rânduit Dumnezeu să întâlnesc oameni care m-au asumat, cum ar fi părintele profesor Grigorie Marcu, apoi părintele Ene Branişte şi Mitropolitul Antonie Plămădeală, care m-a chemat la o lucrare peste puterile mele şi mi-a spus că nu pot refuza o misiune încredinţată de Dumnezeu. Toate acestea nu sunt o vrednicie personală, ci au fost rânduite de Dumnezeu. M-am considerat mereu legat de Sibiu, deşi am venit din Ţara Făgăraşului şi m-am integrat foarte bine aici. Şi când am fost plecat la Caransebeş, am rămas legat de Sibiu. Dacă, până acum, am onorat Sibiul, iată că acum urbea se întoarce şi mă cinsteşte prin această onoare făcută printr-un act oficial. De acum, implicarea mea în viaţa cetăţii trebuie să fie şi mai accentuată“, a spus IPS Mitropolit Laurenţiu. Ceremonia s-a încheiat cu felicitările venite din partea oaspeţilor şi a colaboratorilor de la centrul eparhial.