În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
IPS Părinte Gherasim, la ceas aniversar
Înainte de începerea Postului Mare şi cu câteva zile înainte de sărbătoarea închinată Sfântului Cuvios Gherasim de la Iordan, vineri, 28 februarie 2014, Arhiepiscopia Râmnicului a trăit un moment de intensă bucurie. Clerul şi binecredincioşii creştini, monahii şi monahiile din această eparhie au aniversat ziua onomastică a IPS Părinte Arhiepiscop Gherasim.
Cu acest prilej, începând cu orele 11:30, în Catedrala arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea a fost oficiată slujba de Te Deum de către Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în cadrul căreia s-au citit şi rugăciuni către Bunul Dumnezeu ca să îi dăruiască IPS Părinte Gherasim sănătate şi vigoare sufletească şi trupească deplină.
După slujbă, PS Părinte Emilian Lovişteanul a mulţumit Bunului Dumnezeu pentru darul vieţii şi pentru toate binefacerile aduse asupra IPS Părinte Arhiepiscop, care a avut şi are ca model de trăire şi misiune pe Sfântul Cuvios Gherasim de la Iordan. În continuare, PS Părinte Episcop a prezentat pe scurt bogata activitate misionară şi gospodărească a IPS Părinte Gherasim, care a rectitorit majoritatea mănăstirilor din Eparhia Râmnicului, parte dintre ele ctitorii brâncoveneşti, şi a mai precizat că anul acesta, în cadrul manifestărilor dedicate Sfinţilor Martiri Brâncoveni, Înaltpreasfinţia Sa va fi sărbătorit cu prilejul împlinirii venerabilei vârste de 100 de ani.
La acest eveniment aniversar au luat parte membrii Consiliului Permanent şi angajaţii Centrului eparhial, stareţi şi stareţe de la mănăstirile Eparhiei Râmnicului, preoţi şi credincioşi, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor de stat locale şi centrale. (Biroul de presă al Arhiepiscopiei Râmnicului)