Iubirea de vrăjmași ne face milostivi ca Dumnezeu

În cadrul Sfintei Liturghii de ieri, 1 octombrie, s-a citit pericopa evanghelică de la Luca 6, 31-36, care consemnează îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos pentru membrii Bisericii de a iubi pe vrăjmași. În cuvântul de învățătură rostit la Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din Reședința Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că aceste cuvinte ale Domnului Hristos nu se pot îndeplini în viața creștinului decât cu ajutorul harului dumnezeiesc.

Porunca iubirii vrăjmașilor constituie una dintre cele mai radicale și noi învățături transmise de Mântuitorul Hristos în Predica de pe munte. „Domnul Hristos știa că în mentalitatea populară iudaică, inspirată de unele texte din Vechiul Testament, cum ar fi Psalmii 136 și 138, circula îndemnul «să iubește pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău». El aduce o schimbare de atitudine, și anume, în locul urii față de vrăjmași pune o lege nouă, legea iubirii față de vrăjmași. Prin aceasta, Hristos Domnul a întrecut pe toți legiuitorii din istoria omenirii pentru că nici unul nu a poruncit vreodată ca omul să iubească pe vrăjmașii săi”, a spus Preafericirea Sa.

De asemenea, Domnul Hristos arată că măsura comportamentului nostru față de oameni este dorința sau așteptarea pe care noi o avem de la cei din jurul nostru. „Mântuitorul spune: «Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea» (Luca 6, 31). El nu zice să faceți cea ce vă fac oamenii, ci precum voiți să vă facă oamenii. Oamenii vor ca semenii lor să le facă bine, să se poarte frumos cu ei, să îi respecte, să îi ajute, să îi împrumute când au nevoie, să îi ierte, să le acorde cinste ca unor ființe raționale și iubite de Dumnezeu. Domnul Hristos spune, de fapt, că trebuie să săvârșim numai binele, să nu facem oamenilor răul pe care ei ni-l fac, ci doar ceea ce dorim noi să ne facă ei, adică binele”, a explicat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Iubirea vrăjmașilor începe cu rugăciunea pentru iertarea lor

Această poruncă capitală a Domnului Hristos restabilește natura umană în firescul ei, posedând iubirea și milostenia după chipul Celui ce a creat-o. „Ni se pare foarte firesc să le facem bine celor care ne fac bine, dar nu ni se pare firesc, natural sau normal să facem bine și celor care ne fac rău. Nu ni se pare firesc să iubim pe cei care ne urăsc și să dorim binele celor care sunt vrăjmașii noștri, pentru că firescul nostru nu mai e deplin. Firea sau natura umană creată după chipul lui Dumnezeu cel milostiv, voită de Dumnezeu, este coruptă sau deteriorată de păcat și se manifestă ca existență egoistă și posesivă, care amestecă binele cu răul. De aceea, Domnul Hristos vrea să ne arate că omul bun, generos în mod constant, se manifestă ca fiind creat după chipul lui Dumnezeu cel Bun și Milostiv, și numai bunătatea și dărnicia sunt profund umane, nu răutatea, chiar dacă foarte mulți oameni din lume sunt răi”, a arătat Patriarhul României.

Răul nu are existență în sine, ci el se perpetuează și rămâne în măsura în care se lipește de existența omului. De aceea, iertarea vrăjmașilor și uitarea răutăților pe care le-am suferit sunt căi de a curăți viața omului de prezența răului.

„Răutatea altora memorată în noi devine cu timpul răutatea noastră sau boala sufletului nostru, care nu iartă și nu uită răutatea vrăjmașilor, nu se eliberează sau se descarcă de ea, ci o poartă în sine ca pe o otravă ascunsă sau ca o legătură nedezlegată. Este foarte greu, dar nu imposibil ca natura egoistă a omului înclinat spre răzbunare să se schimbe atât de mult, încât omul să îl iubească pe cel ce îl urăște și să facă binele celui ce îi face răul. Dacă omul păcătos constată că nu poate iubi pe vrăjmași, el trebuie să ceară ajutorul lui Hristos, ca iubirea Sa milostivă să vindece sufletul său de răutatea vrăjmașilor și să îi dăruiască harul iubirii sale. Cu ajutorul harului lui Hristos omul poate scoate din inima sa spinii urii și ai dorinței de răzbunare. În acest sens, iubirea vrăjmașilor începe cu rugăciunea pentru iertarea vrăjmașilor”, a spus Preafericirea Sa.

Ieri a fost sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului

Biserica Otodoxă Română a prăznuit la 1 octombrie o sărbătoare închinată Maicii Domnului. „Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului este rezultatul unei minuni care s-a săvârșit în secolul 10 în timpul lui Leon cel Înțelept, care a împărățit la Constantinopol între 886 şi 912. La o priveghere în Biserica Vlaherne, într-o noapte de sâmbătă spre duminică, la 1 octombrie, atunci când locașul era plin de credincioși, s-a arătat la ceasul a 4-lea din noapte Maica Domnului. Sfântul Andrei, numit «cel nebun pentru Hristos», și ucenicul său, Fericitul Epifanie, au văzut pe Maica Domnului stând în văzduh și rugându-se pentru lume. Ea strălucea de lumină ca soarele și acoperea pe popor cu cinstitul ei omofor sau acoperământ pe care-l ținea în mâini ca un semn văzut al rugăciunilor ei milostive pentru întreaga lume, dar în special pentru cei care cinstesc pe Fiul ei, pe ea și pe toți Sfinții Bisericii”, a explicat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.