În Duminica a 19‑a după Rusalii, 2 octombrie, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din
În Duminica a 19‑a după Rusalii, 2 octombrie, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din
Începutul lunii octombrie a fost încărcat de evenimente în Arhiepiscopia Dunării de Jos, atât cu caracter liturgic, prilejuite de serbarea Acoperământului Maicii Domnului și a Duminicii a 19‑a după Rusalii, c
În Duminica a 19‑a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Spiridon” din Vălenii de Munte, județul Prahova.
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a slujit duminică, 2 octombrie, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Altarul de vară amenajat în proximitatea Catedralei Arhiepiscopale
În Duminica a 19‑a după Rusalii, 2 octombrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala
În Duminica a 19‑a după Rusalii, 2 octombrie 2022, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic
Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne învaţă că Domnul Iisus Hristos nu cere omului ceea ce el nu poate să facă. Însă omul păcătos constată că nu poate iubi vrăjmaşul cu propriile sale forţe, ci ca să împlinească Evanghelia lui Hristos are nevoie de ajutorul lui Hristos, de iubirea lui Hristos care să umple sufletul şi inima celui rănit de vrăjmaş
Biserica cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” și „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou" din Parohia Fulgeriș, județul Bacău, a fost târnosită de Înaltpreasfințitul Părinte
În Duminica a 19‑a după Rusalii, 3 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a săvârşit Sfânta
În Duminica a 19-a după Rusalii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte - Iubirea vrăjmașilor) Luca 6, 31-36 „Zis-a Domnul: Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea. Și, dacă iubiți pe cei
În Duminica a 19-a după Rusalii, 4 octombrie, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a vizitat Parohia Curtuișeni, Protopopiatul Marghita, județul Bihor, unde a săvârșit slujba de binecuvântare a lu
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a revenit duminică, 4 octombrie, la Cărbunari, Protopopiatul Baia Mare, după ce, în 24 iulie 2005, a resfinţit biserica din localitate,
Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat duminică, 4 octombrie, în mijlocul credincioșilor din Parohia Gâlgău Almașului, Protopopiatul Jibou, județul Sălaj, unde a săvârșit Sfânta
În Duminica a 19-a după Pogorârea Sfântului Duh, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent la Mănăstirea „Hristos Pantocrator” din Alba Iulia, unde a participat la
În Duminica a 19-a după Rusalii, 4 octombrie, Parohia Simeria-Biscaria s-a aflat în sărbătoare cu prilejul târnosirii bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Locașul de cult a trecut printr-un amplu
Biserica Parohiei Mărgăritești din județul Buzău, cu hramurile „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfinții Trei Ierarhi”, a fost sfințită duminică, 4 octombrie 2020, de Înaltpreasfințitul Părinte
În Duminica a 19-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost în mijlocul Parohiei Ezeriș, Protopopiatul Reșița, județul Caraș-Severin. La orele dimineții, ierarhul a
Biserica cu hramurile „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” şi „Sfântul Ierarh Sava Brancovici” din cartierul Traian, oraşul Ineu, județul Arad, a fost târnosită duminică, 4 octombrie, de către
În Duminica a 19-a după Rusalii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa
Cuvintele Evangheliei Duminicii a 19-a după Rusalii pun înaintea simțirii noastre o treaptă înaltă de trăire duhovnicească, spre care trebuie să privească ucenicii Domnului. Mesajul este simplu, ușor de