Omul drept devine sfânt prin iubirea vrăjmaşilor

Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte - Iubirea vrăjmaşilor) Luca 6, 31-36

 „Zis-a Domnul: Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea. Și, dacă iubiți pe cei ce vă ­iubesc, ce răsplată puteți avea? Că și păcătoșii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei; și, dacă faceți bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulțumire puteți avea? Că și păcătoșii fac același lucru; iar dacă dați împrumut celor de la ­care nădăjduiți să luați înapoi, ce mulțumire puteți avea? Că și păcătoșii dau cu împrumut păcătoșilor, ca să primească înapoi întocmai. Însă voi iubiți-i pe vrăjmașii voștri și faceți-le bine și dați cu împrumut fără să nădăjduiți nimic în schimb, iar răsplata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulțumitori și răi. Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru milostiv este.”

Sfânta Evanghelie din această duminică ne arată în modul cel mai clar care este deosebirea între omul păcătos şi omul sfânt. Mântuitorul Iisus Hristos ştia că în Scriptura Vechiului Testament s-a spus să iubeşti pe cel care te iubeşte şi să urăşti pe cel care-ţi este vrăjmaş. El însă face o schimbare radicală şi aduce o Lege Nouă, şi anume Legea iubirii vrăjmaşului, nu a urii faţă de acesta. Astfel, Mântuitorul Iisus Hristos i-a întrecut pe toţi legiuitorii din lumea aceasta, pentru că nici un legiuitor nu a poruncit vreodată ca cineva să iubească pe vrăjmaşii săi.

Mântuitorul spune: „Toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor”. Nu „ceea ce vă fac oamenii”, ci „câte voiţi să vă facă vouă”. Adică, voi voiţi ca oamenii să vă facă bine, să se poarte frumos, să vă ajute, să vă împrumute, să vă ierte, să vă cinstească? Aşa trebuie să faceţi voi, de fapt, binele pe care doriţi să-l primiţi. Mai adaugă că dacă iubim numai pe cei care ne iubesc, dacă facem bine numai celor care ne fac binele, atunci ne asemănăm oamenilor simpli şi păcătoşilor care aşteaptă răsplată în lumea aceasta. Ni se pare firesc să facem bine celor care ne iubesc, dar nu ni se pare firesc să facem bine celor care ne fac rău. Nu ni se pare firesc să iubim pe cei care ne urăsc, adică să dorim binele celor care sunt vrăjmaşii noştri, pentru că firescul acesta al nostru nu mai este firescul sau natura voită de Dumnezeu, ci natura căzută prin păcat, care amestecă binele cu răul. De aceea, Mântuitorul Hristos vrea să ne arate că omul este creat după chipul lui Dumnezeu, Cel bun în Sine şi numai bunătatea este profund umană, nu răutatea. Chiar dacă foarte adesea oamenii sunt răi.

Iubind vrăjmaşii, devenim fii ai lui Dumnezeu

Răutatea nu este conformă chipului lui Dumnezeu în om, ci numai bunătatea şi sfinţenia. De aceea, Mântuitorul Iisus Hristos ne spune că dacă vom iubi pe vrăjmaşi ne vom chema „fiii Celui Preaînalt”, pentru că Dumnezeu este Bun şi revarsă bunătatea Sa şi peste cei răi şi nemulţumitori. El este superior tuturor persoanelor în care se amestecă bunătatea cu răutatea şi răsplata cu răzbunarea. De asemenea, Evanghelia are ca scop să ne arate că omul este înfiat prin harul Sfântului Botez, deoarece prin Botez nu primim doar iertarea păcatului strămoşesc şi a păcatelor personale, ci prin harul Sfântului Duh primim şi înfierea, adică devenim fii ai lui Dumnezeu după har, prin Dumnezeu Fiul, Iisus Hristos. Aceasta înseamnă posibilitatea să ne asemănăm cu Dumnezeu Cel milostiv şi bun. În acest sens, Evanghelia de azi se încheie cu îndemnul: „Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv este”. Cu alte cuvinte, bunătatea arătată ca iubire smerită şi darnică este starea firească a vieţii creştinului. 

Putem iubi vrăjmaşii numai cu ajutorul harului dobândit, prin rugăciune

Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne învaţă că Domnul Iisus Hristos nu cere omului ceea ce el nu poate să facă. Însă omul păcătos constată că nu poate iubi vrăjmaşul cu propriile sale forţe, ci ca să împlinească Evanghelia lui Hristos are nevoie de ajutorul lui Hristos, de iubirea lui Hristos care să umple sufletul şi inima celui rănit de vrăjmaş; are nevoie de ajutorul harului milostiv al lui Hristos ca să poată scoate din inimă spinii urii şi ai dorinţei de răzbunare. De aceea, iubirea sinceră faţă de vrăjmaşi începe cu rugăciunea pentru vrăjmaşi. În cărţile noastre de cult există rugăciuni pentru înmulțirea dragostei şi pentru dezrădăcinarea urii. În „Adunarea de cereri” de la sfârşitul Liturghierului există rugăciuni care cer oprirea sau potolirea răului şi schimbarea vrăjmaşilor în bine. În toate aceste rugăciuni nu se cere pedepsirea vrăjmaşilor, distrugerea lor, ci schimbarea lor. Se cere ca Dumnezeu să le schimbe modul de a gândi şi făptui; să-i întoarcă de la răutate la bunătate, de la întuneric la lumină, de la necredinţă la credinţă şi de la ură la iubire. Iubirea de vrăjmaşi începe cu rugăciunea pentru schimbarea lor. Atunci când omul se umple de ură este influențat de puterile diavoleşti, de duhurile răutăţii. De pildă, atunci când creştinii erau persecutaţi, ne spune Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful în secolul al II-lea, ei se rugau pentru împărat, deşi acesta îi persecuta. Sfântul Iustin spune că „noi ne rugăm pentru împărat, deşi el ne urăşte şi ne persecută, pentru ca Dumnezeu să-l elibereze de duhurile rele care-l stăpânesc atunci când ne urăşte”. Deci, împăratul are nevoie de rugăciunile noastre, pentru ca Dumnezeu să-i schimbe modul său de a gândi, ca să devină om bun. Aceasta este atitudinea concretă privind iubirea vrăjmaşului şi schimbarea lui în bine, pentru biruirea răutăţii prin bunătate. Cea mai mare răzbunare este atunci când noi arătăm vrăjmaşilor că nu răspundem la răutate cu răutate. „Răzbunarea cea mai cruntă este când duşmanul tău e silit a recunoaşte că eşti bun, iar el e rău”, spune un proverb.

Dumnezeu vrea să ne ridice din răutate la bunătate 

Evanghelia de astăzi ne îndeamnă să nu ne asemănăm cu oamenii căzuţi în patimi egoiste, ci cu Tatăl cel din ceruri, cu Dumnezeu cel milostiv, care nu coboară la răutăţile noastre, ci vrea să ne ridice pe noi la sfinţenia şi bunătatea Lui. Vor spune unii că este foarte greu ca un om care ţi-a făcut mult rău să fie considerat încă om, pentru că oamenii răi sunt numiţi adesea diavoli. Însă Mântuitorul Iisus Hristos vrea să ne arate că, dacă noi manifestăm bunătatea permanent faţă de aceştia şi ne rugăm pentru ei, este posibil ca dramul de bunătate care mai rămâne în omul rău să fie ca o scânteie care aprinde în el focul iubirii şi al comportamentului uman. Sfinţii Părinţi ne spun că, atunci când ne rugăm pentru vrăjmaşi, schimbarea nu vine când vrem noi, ci unii se schimbă pentru că Dumnezeu le dăruieşte binele, deşi ei nu-l merită, aşa cum a fost Zaheu vameşul, care s-a convertit pentru că i s-a arătat o onoare pe care nu o merita. Alţii se schimbă însă şi prin încercări, când simt că sunt vulnerabili şi au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.

Bunătatea pe care ne recomandă Mântuitorul Iisus Hristos să o arătăm oamenilor este una necondiţionată, necalculată şi neschimbătoare. Dacă facem binele celor care ne fac binele, bunătatea noastră este calculată, condiţionată şi adesea chiar negociată. De aceea, este şi schimbătoare. Domnul Hristos ne spune să fim totdeauna buni, chiar şi faţă de cei răi, nu doar din calcule. Această bunătate constantă, necalculată şi neschimbătoare este bunătatea dumnezeiască şi sfântă, revărsată în inimile oamenilor care-L iubesc pe Dumnezeu. Omul poate fi drept când răspunde binelui cu bine, dar el este sfânt când răspunde răului cu bine. Dumnezeu este bun tot timpul şi omul plin de harul lui Dumnezeu este de asemenea bun, tot timpul. Dacă nu răspundem răului cu rău, noi limităm răul din lumea aceasta. Însă, când răspundem răului cu rău, noi înmulţim răul şi contribuim la degradarea lumii. Îndemnul esenţial din Evanghelia de astăzi este de a limita răul în lume şi de a înmulţi binele.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române