În Duminica a 30‑a după Rusalii, 24 noiembrie, credincioșii care au poposit preț de câteva ceasuri în Catedrala Patriarhală în duh de rugăciune l‑au avut în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Varlaam
La Comarnic, lumânarea de Înviere a fost înaltă de 3 metri
O lumânare înaltă de aproximativ trei metri a fost aprinsă în noaptea de Înviere în curtea bisericii din oraşul Comarnic, informează Rompres. Acest obicei local, unic în ţară semnifică uimirea mironosiţelor care au descoperit minunea Învierii, după cum a declarat preotul paroh Costică Dumitru.
Preotul din Comarnic a precizat că a pus în practică, în anul 2000, această idee mai veche a sa pentru că a dorit ca „toţi credincioşii care intră în biserică în noaptea de Înviere să asiste la această sărbătoare a creştinilor cu aceeaşi uimire cu care au descoperit mironosiţele Învierea Domnului“. Lumânarea este confecţionată în parohie, fiind necesare pentru realizarea ei peste 100 de kilograme de ceară. În noaptea de Înviere, preotul aprinde această lumânare şi apoi cheamă credincioşii să ia lumină.