În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
„Lăudaţi pe Domnul!“ la Mănăstirea „Sfinţii Voievozi“ din Slobozia
Credincioşii iubitori de muzică bisericească sunt invitaţi marţi, 11 septembrie, la Mănăstirea "Sfinţii Voievozi" din municipiul Slobozia, unde va avea loc, cu binecuvântarea Preasfinţitului Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, începând cu ora 17:00, etapa eparhială a Concursului naţional de muzică bisericească "Lăudaţi pe Domnul!", ediţia a V-a, ne informează Biroul de presă al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor. La concursul organizat de Sectorul Teologic-educaţional al Patriarhiei Române s-au înscris din partea Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor trei coruri preoţeşti: Corala "Sfântul Mare Mucenic Mina" a Protopopiatului Slobozia, dirijat de părintele Cătălin Stanciu, Corul "Mihail Vulpescu" al Protopopiatului Călăraşi, dirijat de Del Vasilache, şi Corul "Sfântul Antim Ivireanul" al Protopopiatului Olteniţa, dirijor Ştefan Voicu. Din juriu vor face parte Preasfinţitul Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, preşedinte de onoare al juriului; prof. dr. univ. Voicu Enăchescu, preşedintele Asociaţiei Naţionale Corale din România, preşedintele juriului; părintele Matei Zaharia, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti, şi arhid. Iulian Dumitru, dirijorul Coralei "Armonia" a Arhiepiscopiei Tomisului.
Din cele trei grupuri corale participante, juriul va alege pe cel mai bine pregătit, care va reprezenta Eparhia Sloboziei şi Călăraşilor la etapa mitropolitană a Concursului naţional de muzică bisericească "Lăudaţi pe Domnul!", ediţia a V-a, ce va avea loc în perioada 1-15 octombrie, la Bucureşti. (C.B.)



.jpg)
