Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Liturghie arhierească la Biserica Postelnicu Fir
Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” - Postelnicu Fir din Craiova a îmbrăcat haină de sărbătoare cu prilejul praznicului Sfântului Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei, cel de al doilea hram al sfântului locaş. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Parohienii Bisericii Postelnicu Fir din Craiova, Protopopiatul Craiova Nord, au întâmpinat cu bucurie sărbătoarea Sfântului Ioan cel Milostiv, cinstit în ziua de miercuri, 12 noiembrie. Pregătirile de praznic au început de marţi seara, când sfinţiţii slujitori au săvârşit Vecernia unită cu Litia. A doua zi, la primele ore ale dimineţii, IPS Părinte Irineu a poposit în mijlocul credincioşilor pentru a săvârşi slujba Sfintei Liturghii.
La finele slujbei euharistice, IPS Părinte Mitropolit a vorbit celor prezenţi despre pilda de viaţă, milostenie şi slujire sfântă oferită de Sfântul Ioan cel Milostiv, ocrotitor al sfântului locaş de închinare, laolaltă cu Sfinţii Trei Ierarhi. „În această zi aducem mulţumire lui Dumnezeu Cel Milostiv pentru că toţi oamenii primesc har şi dar de la Dânsul şi astfel devin milostivi. Omul, fără ajutorul lui Dumnezeu, nu ar putea să aibă şi nici să dobândească virtutea milosteniei. Mai întâi de toate se cuvine să arătăm că această biserică, prin ctitorii ei, au primit de la Dumnezeu semnul milostivirii, mâna Sfântului Ioan cel Milostiv. Este un lucru deosebit de important pentru biserică să aibă asemenea odor într-însa. În primul rând, trebuie să înţelegem că o astfel de binecuvântare vine întotdeauna de la Dumnezeu. În al doilea rând, trebuie să înţelegem că a îngăduit ca mâna lui să pornească din Alexandria Egiptului şi să vină aici, în Cetatea Băniei. În al treilea rând, înseamnă că preafericiţii ctitori ai acestui sfânt locaş au avut credinţă statornică şi dragoste neţărmurită pentru Mântuitorul Hristos şi pentru Sfântul Ioan cel Milostiv”, a spus IPS Părinte.
„Împreună cu sfinţii suntem o familie”
Mai departe, Mitropolitul Olteniei a arătat legătura de dragoste mijlocitoare, statornicită în viaţa Bisericii, între credincioşi şi sfinţi deopotrivă. „Multe din darurile pe care Dumnezeu ni le împărtăşeşte aici, pe pământ, sunt foarte preţioase pentru noi. Familia, apropiaţii, prietenii sunt cei de care nu putem despărţi cu uşurinţă şi atunci când Dumnezeu îi cheamă la Dânsul ne mâhnim şi ne întristăm. Această apropiere şi acest dar al lui Dumnezeu este dat ca întotdeauna să fim unii lângă alţii, să ne ajutăm şi să ne sprijinim prin ceea ce El ne-a dat la fiecare în parte. Trebuie să înţelegem că nu toţi avem aceleaşi daruri. Unii au un talant, alţii cinci, alţii au mai mulţi, însumând astfel virtuţile prin care am fost înzestraţi fiecare în parte. Ceea ce îmi lipseşte mie îi prisoseşte celuilalt şi ceea ce-i lipseşte celuilalt îmi prisoseşte mie. De aceea oamenii se căsătoresc, pentru a forma împreună o unitate binecuvântată de Dumnezeu. Acest lucru se realizează printr-o relaţie de înţelegere şi de iubire. Spre deosebire de viaţa personală, viaţa Bisericii are o altă logică cu mult mai amplă şi cu o tentă desăvârşită. De aceea trebuie să fim încredinţaţi că împreună cu sfinţii suntem o familie. Ei sunt prietenii noştri pentru că sunt iubitori de Dumnezeu şi iubitori de oameni. Ei ne iubesc fără să aştepte ceva de la noi, ci numai ca noi să-L iubim pe Dumnezeu şi mai mult. Aşa se face că Sfântul Ioan cel Milostiv, prin mâna sa binecuvântată, este prezent aici în această biserică, mijlocind la Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor noastre”, a spus IPS Părinte Irineu.
În zilele de prăznuire a Sfântului Ioan cel Milostiv, la Biserica Postelnicu Fir din Craiova credincioşii s-au putut închina la racla în care se află mâna sa cea dreaptă, care a fost aşezată într-un frumos baldachin, în curtea sfântului locaş.