Biserica „Sfântul Grigorie Palama”, paraclis universitar al Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, și‑a sărbătorit sâmbătă, 14 noiembrie, ocrotitorul spiritual, pe
Liturghie arhierească la Mănăstirea Frăsinei din Vâlcea
În Duminica a paisprezecea după Rusalii, cu ocazia prăznuirii Tăierii capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Înalt Preasfinţia Sa Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Frăsinei, din comuna Muiereasca, judeţul Vâlcea. Sărbătoarea a început cu slujba Privegherii, a continuat cu Taina Sfântului Maslu, apoi cu Acatistul "Sfântului Ioan Botezătorul" şi cu Sfânta Liturghie. În timpul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru ierodiacon monahul Cristofor din obştea mănăstirii. După Sfânta Liturghie, părintele arhimandrit Neonil Ştefan, stareţul mănăstirii, a rostit un cuvânt de învăţătură referitor la praznicul de astăzi, iar Înalt Preasfinţia Sa Gherasim i-a binecuvântat pe toţi credincioşii, mulţumindu-le pentru prezenţă în sfânta biserică.



.jpg)
