Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit vineri, 27 decembrie 2024, în ziua de pomenire a Sfântului Arhidiacon Ștefan, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din
Mănăstire ortodoxă cu preot român, la 10 minute de Cascada Niagara
Românii ortodocşi din Canada au la dispoziţie un nou lăcaş de rugăciune. La numai 10 minute de Cascada Niagara, în provincia canadiană Ontario, există o mănăstire ortodoxă, unde slujeşte un preot român, informează Romanian Global News. Slujbele sunt oficiate în limbile engleză, rusă şi română. Mănăstirea va contribui la revigorarea religiei ortodoxe în această zonă şi îi va inspira pe alţii cu privire la viaţa monahală. Comunitatea monahală organizează momente spirituale speciale şi lecturi pentru cei interesaţi să înveţe mai multe despre credinţa ortodoxă, spiritualitate, Sfinţii Părinţi şi multe altele. Proprietatea mănăstirii constă în 3˝ acri de pământ şi are o frumoasă bisericuţă, un rectorat, un garaj şi o clădire separată, cu trei apartamente, un living, o bucătărie, şi o bibliotecă. Clădirea principală necesită reparaţii capitale, un nou plafon, ferestre noi, un nou sistem electric şi unul pentru aer condiţionat. În curând, vor fi aduşi la mănăstire câţiva călugări din Europa de Est, care vorbesc limba engleză, pentru a-şi începe aici viaţa monahală, sperându-se atragerea de candidaţi interesaţi de viaţa monahală şi din SUA şi Canada. Vizitatorii care ajung la Cascada Niagara vor avea aici ocazia de a vizita mănăstirea, de a se ruga şi de a aprinde lumânări şi vor avea şansa de a învăţa mai multe despre viaţa monahală ortodoxă din estul Europei. În plus, mănăstirea încearcă planificarea unui proiect care să poată genera venituri pentru mănăstire. O parte din acest venit va fi folosit pentru a ajuta familiile nevoiaşe şi pentru a înfiinţa burse pentru copii.