Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Manifestări artistice, culturale şi educative la Moniom
Săptămâna premergătoare începutului Postului Sfintelor Paşti a adus, pentru copiii şi tinerii din localitatea Moniom, dar şi pentru invitaţii lor, o serie de manifestări artistice, culturale şi educative cu caracter duhovnicesc, organizate de Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din localitate. Astfel, pe parcursul săptămânii premergătoare zilei de 1 martie, copiii din sat au participat la ateliere de mărţişoare, confecţionând adevărate bijuterii din hârtie, obţinute prin tehnica numită quilling. Întâlnirile, desfăşurate în biserica satului, sub coordonarea prof. Georgiana Ciucur, au fost şi un prilej de discuţii pe teme duhovniceşti. În prima zi de primăvară, sâmbătă, 1 martie, copii şi tineri, alături de părinţii şi bunicii lor, precum şi de invitaţi din Reşiţa, au participat la festivitatea de inaugurare a Centrului de tineret „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ Moniom.
Proiectul este derulat în parteneriat cu Primăria Municipiului Reşiţa şi Colegiul Naţional „Mircea Eliade“, care au pus la dispoziţie sala care va găzdui activităţile centrului. Cu ajutorul credincioşilor din Moniom şi al unor oameni de bine din Reşiţa, sala de activităţi a fost complet renovată şi utilată, astfel încât să ofere un spaţiu adecvat copiilor şi tinerilor care vor desfăşura aici activităţi dintre cele mai diverse: ateliere artistice, meditaţii, proiecţii de film, discuţii duhovniceşti şi altele. În debutul întâlnirii, pr. Mihai Ciucur, parohul bisericii din Moniom şi inspector social şi activităţi cu tineretul, a oficiat o slujbă de sfinţire în sala care va găzdui activităţile centrului, după care cei prezenţi au putut viziona o expoziţie de icoane şi sculpturi realizate de copiii participanţi la taberele de creaţie organizate de Episcopia Caransebeşului. După momentul festiv, toţi cei prezenţi, alături de un număr mare de invitaţi din Reşiţa, au vizionat un spectacol susţinut de teologul Claudiu Radu Murariu, împreună cu un cor de copii din Reşiţa şi Moniom, spectacol intitulat „Fă-te suflete, copil...“. La final, toate mamele, bunicile şi femeile prezente au primit în dar mărţişoare realizate de copii.
Seria de evenimente desfăşurate sub deviza „Mărţişoare de Moniom“ s-a încheiat duminică, 2 martie, în biserica parohială din localitate, unde credincioşi de toate vârstele din sat, dar şi invitaţi din alte localităţi şi chiar din străinătate s-au reunit în cadrul unei întâlniri de suflet. Evenimentul, constituit sub forma unui cenaclu literar-artistic, a fost moderat de poetul bănăţean Ovidiu Gligu, care i-a avut alături pe artiştii plastici George Molin şi Bogdan Piperiu, dar şi pe alţi iubitori de artă şi literatură. Momentul intrării în Postul Mare a fost astfel marcat printr-o serie de poezii tematice, proză, cântec şi o expoziţie de sculptură în lemn cu motiv religios, derulate sub deviza „Contribuţia artistului la urcuşul duhovnicesc“.