După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Membri ai ATOR la Bruxelles
În perioada 12-18 noiembrie 2014, un grup de tineri, membri ai Asociaţiei Tineretul Ortodox Român (ATOR) din filialele Iaşi şi Holm - Podu-Iloaiei, însoţiţi de pr. Ionuţ Dascălu şi doamna preoteasă Anca, au mers într-o excursie în Belgia. Această vizită a fost organizată şi sponsorizată de Asociaţia NEPSIS din Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale.
Tinerii participanţi la excursie fac parte dintre cei 140 de bursieri ai unui proiect de burse adresate copiilor şi tinerilor cu posibilităţi financiare reduse, pentru sprijinirea educaţiei şi prevenirea abandonului şcolar. Bursele NEPSIS au împlinit un an în această toamnă, iar cei din asociaţie au dorit să facă cunoştinţă cu opt dintre tinerii bursieri, oferindu-le cadou această excursie.
De-a lungul excursiei, tinerii ATOR au avut ocazia să viziteze oraşele Brugges, Namur, Anvers, Gent şi Bruxelles, ghidaţi fiind de Cristina Chiriţă (membru NEPSIS). Această perioadă a fost presărată şi cu bucurii duhovniceşti: Privegherea de la Mănăstirea Vedrin (Namur), Vecernia de la parohia din Anvers, Sfânta Liturghie de la Parohia „Sfântul Nicolae“ din Bruxelles, întâlnirea cu părintele Atanasie din Bruxelles. Toate acestea au constituit momente de rugăciune şi de comuniune cu cei din NEPSIS.
Istoria creionată a noii civilizaţii a adus tinerilor uimirea, curiozitatea şi dorinţa de a explora lumea, prin vizitarea a numeroase catedrale, castele şi muzee care povestesc despre originea poporului belgian, dar şi noile clădiri din Bruxelles, care găzduiesc Parlamentul European, muzeul acestuia - Parlamentarium, în care au descoperit coordonatele prin care Uniunea Europeană a fost constituită şi modul în care lucrează pentru cetăţenii europeni. Prin ceaiurile şi discuţiile de „şemineu“ care s-au petrecut în fiecare seară cu membrii NEPSIS, precum şi prin amabilitatea gazdelor, care au avut grijă să anime mereu grupul şi să pună totul la punct, s-a reuşit legarea unei strânse prietenii între tinerii ATOR şi fraţii lor din extremitatea vestică a Europei. (Tudorel Rusu, pr. Ionuţ Dascălu)



.jpg)
