Prima zi a Postului Nașterii Domnului va rămâne pentru credincioșii din zona de sud a cartierului ieșean Tătărași un moment de aleasă bucurie duhovnicească, întrucât în Parohia „Sfântul Paisie de la
Moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul la Biserica parohiei ilfovene Tamași
La biserica Parohiei Tamași din satul ilfovean Corbeanca a ajuns marți seară, 5 decembrie, racla cu moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul, cel de‑al doilea ocrotitor al lăcașului de rugăciune. Cinstitul odor a fost adus de o delegație a Mănăstirii Văratec, județul Neamț, cu prilejul hramului istoric al bisericii, închinat Sfântului Ierarh Nicolae, informează TRINITAS TV.
„Sunt doi sfinți care au trăit în veacuri și condiții sociale diferite, dar care au lucruri în comun. «Îndreptător credinței și chip blândețelor» îl numim pe Sfântul Ierarh Nicolae, căci a dobândit cu smerenia cele înalte și cu sărăcia cele bogate, urmându‑i exemplul și Sfântul Gheorghe Pelerinul. Credincioșii se bucură astăzi de prezența ocrotitorilor lor, pentru că s‑au rugat mult ca Sfântul Gheorghe Pelerinul să ajungă aici, rugăciunea lor împlinindu‑se astăzi”, a declarat pentru TRINITAS TV părintele Cristian Burcea, protopop al Protoieriei Ilfov Nord.
Racla s‑a întors la Mănăstirea Văratec în după-amiaza zilei de miercuri, 6 decembrie.



.jpg)
