După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Moaștele Sfântului Pantelimon, la Fălticeni
Credincioşii din Fălticeni, judeţul Suceava, se pot închina până, pe 20 iulie, moaştelor Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, aduse pe 15 iulie de la Catedrala arhiepiscopală din Constanţa. Racla a fost purtată în procesiune până la Biserica „Sfântul Ilie“, unde vor rămâne până duminică, 20 iulie, când lăcaşul de cult îşi va sărbători hramul. În această zi, când Biserica noastră îl cinsteşte pe Sf. Prooroc Ilie, ocrotitorul oraşului Fălticeni, după Sfânta Liturghie, atât racla cu moaştele Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, cât şi racla cu moaştele Sfinţilor Epictet şi Astion vor fi purtate în procesiune prin centrul oraşului Fălticeni.



.jpg)
