Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit astăzi, 25 februarie, slujba Pavecerniței Mari la Catedrala Patriarhală din București, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cadrul rânduielii, ierarhul a citit a treia parte a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul, Arhiepiscopul Cretei.
Procesiune cu icoana Naşterii Domnului la Reşedinţa Patriarhală
În ajunul Crăciunului, marţi, 24 decembrie 2019, potrivit tradiţiei ortodoxe, după oficierea Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia, slujitorii Catedralei Patriarhale au mers în procesiune cu icoana Naşterii Domnului la Reşedinţa Patriarhală. Ca în fiecare an, preoţii, diaconii şi psalţii catedralei au fost întâmpinaţi în Salonul Sfinţilor Români de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
După ce s-a închinat la icoana praznicului, Patriarhul României a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a precizat că tradiţia binevestirii Naşterii Domnului a început cu păstorii din Betleem.
Soborul de preoţi şi diaconi care a adus icoana Naşterii Domnului la Reşedinţa Patriarhală a fost condus de arhimandritul Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale din Bucureşti.



.jpg)
