Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara a fost împodobită, de praznicul Nașterii Domnului, 25 decembrie, de prezența miilor de credincioși bănățeni, care au participat la Sfânta
Noi preoţi duhovnici în Arhiepiscopia Craiovei
11 preoţi din Arhiepiscopia Craiovei au fost hirotesiţi întru duhovnici de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Spiridon, vineri, 12 decembrie. Slujba a avut loc în Paraclisul Mitropolitan „Toţi Sfinţii“, din incinta Centrului eparhial din Craiova.
În cuvântul de învăţătură, rostit la finele slujbei, Mitropolitul Olteniei a vorbit noilor duhovnici despre importanţa misiunii pe care o au în parohiile ce le-au fost încredinţate şi a insistat asupra rolului pe care îl are rugăciunea în activitatea pastoral-misionară a preotului. „Sunteţi părinţi ai fiilor duhovniceşti, ai celor care vin să-şi mărturisească păcatele şi aşa cum purtaţi de grijă copiilor dumneavoastră, aşa trebuie să-i aveţi în grijă şi pe cei care se spovedesc. Această responsabilitate presupune în primul rând să vă rugaţi pentru ei. Tatăl se roagă permanent pentru membrii familiei sale. Familia dumneavoastră este de acum înainte parohia, credincioşii încredinţaţi spre păstorire. Să aveţi însă în vedere că rugăciunea nu se sfârşeşte în biserică, ci se continuă acasă şi în tot locul unde puteţi intra în dialog cu Dumnezeu. Dacă vreţi să aveţi parohieni apropiaţi de biserică, să nu uitaţi elementul esenţial: să vă rugaţi neîncetat pentru ei. Să fiţi cu răbdare faţă de fiecare credincios care vine la Sfânta Taină a Spovedaniei. Să aveţi dorinţa de a le scoate din inimi şi din suflete mărăcinii păcatului. De aceea, dorim ca această sfântă zi, în care aţi primit harul duhovniciei, să fie un reper în misiunea pe care v-a încredinţat-o Bunul Dumnezeu“, a încheiat IPS Irineu.
La final, fiecare preot a primit din partea IPS Părinte Mitropolit Irineu un Molitfelnic şi o Sfântă Cruce. Au fost hirotesiţi duhovnici: pr. Mihai Zamfirescu - Parohia Făcăi, Protoieria Craiova Sud, judeţul Dolj, pr. Aurel Şoimu - Parohia Murgaşi, Protoieria Craiova Nord, judeţul Dolj, pr. Iulian Miloşescu - Parohia Jupâneşti, Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj, pr. Nicolae Ciupagea - Parohia Prunet, Protoieria Târgu Jiu Sud, judeţul Gorj, pr. Irineu Peptuşel, Parohia Izvoare, Protoieria Băileşti, judeţul Dolj, pr. Florin Studineanu - Parohia Lişteava, Protoieria Craiova Sud, judeţul Dolj, pr. Gabriel Ciobănelu - Parohia Foişor, Protoieria Craiova Nord, judeţul Dolj, pr. Mihai Ispas - Parohia Caraula, Protoieria Băileşti, judeţul Dolj, pr. Emanuel Popa - Parohia Lişteava, Protoieria Craiova Sud, judeţul Dolj şi pr. Dumitru Stănică - Parohia Pociovaliştea, Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj. (Diac. Gheorghe Cioiu)