După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Număr nou al revistei „Învierea“
De curând, a apărut numărul 28 (562), serie nouă, al revistei „Învierea“, publicaţia oficială a Arhiepiscopiei Timişoarei. Publicaţia conţine numeroase articole, recenzii şi referate semnate de preoţi, profesori, studenţi şi elevi din eparhie. Revista cuprinde şi suplimentele „Stânca vieţii“, editat de Asociaţia „Oastea Domnului“ Timişoara; „Femeia Ortodoxă“, editat de Societatea Femeilor Creştin-Ortodoxe din Timişoara, şi „Studenţimea Ortodoxă“, editat de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români din Timişoara. Secţiunea „Actualitatea bisericească“ prezintă cele mai importante evenimente care s-au desfăşurat în această perioadă în cuprinsul eparhiei noastre, precum şi slujiri arhiereşti ale Preasfinţitului Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Ultimele pagini ale revistei conţin poezii scrise de preoţi, profesori, studenţi şi credincioşi din eparhie şi din ţară. (Valentin Birău)



.jpg)
