În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
O familie de germani, dispărută în România
Poliţiştii timişoreni sunt în alertă, în urma dispariţiei unei familii de germani venită în vizită la rudele sale din Timişoara. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, subinspector Florin Huluţă, a declarat că s-au primit mai multe telefoane care anunţau că familia respectivă ar fi fost văzută în diverse locaţii din ţară, dar nici una dintre informaţiile primite nu a dus, până acum, la rezolvarea cazului. „Se verifică toate pistele, în toată ţara. Nu am găsit nimic deocamdată, dar sperăm să-i aflăm teferi în cel mai scurt timp“, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ. Pe data de 8 ianuarie, o persoană din Timişoara a sesizat Poliţia cu privire la posibila dispariţie a unei familii de cetăţeni germani, formată din trei membri - mama, de 43 de ani, tatăl, de 45 de ani, şi fiul, de 16 ani. Cu trei săptămâni înainte, familia Keller a sosit în România cu un autoturism şi a locuit în Timişoara chiar la sora femeii care a sesizat autorităţile cu privire la posibila dispariţie. După o săptămână, turiştii germani au plecat pe itinerarul Deva - Braşov - Galaţi şi în zona Maramureşului, pentru a vizita mănăstirile. Maria Keller, ruda acestora din Timişoara, a informat poliţia că ultima dată când cetăţenii germani au luat legătura cu ea a fost pe 29 noiembrie 2007, de pe un telefon mobil, când i-au spus că se află în Braşov. După această dată, nu au mai putut fi contactaţi, întrucât telefonul mobil este închis. Dispariţia celor trei a fost adusă şi la cunoştinţa autorităţilor germane, care au confirmat faptul că membrii familiei Keller nu se află la domiciliul din Germania şi nu pot fi contactaţi pe telefonul mobil, întrucât acesta este închis.