După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
O nouă biserică în Protopopiatul Săcele
Pe 12 aprilie a.c., comunitatea ortodoxă din Bod-Colonie, din Protopopiatul Săcele, a trăit momentul istoric al punerii pietrei de temelie a noii biserici cu hramul „Înălţarea Dommnului“. Slujba a fost săvârşită de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, înconjurat de un sobor de 12 preoţi, în prezenţa a foarte mulţi credincioşi. „Am avut bucuria să-l avem în mijlocul nostru pe IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, care a pus piatra de temelie la biserica parohiei Bot-Colonie, înfiinţată anul trecut. Au fost prezenţi peste 2000 de credincioşi, precum şi 12 preoţi“, a declarat, pentru Radio Trinitas, părintele protopop de Săcele, pr. Dănuţ Gheorghe Benga.
La finalul slujbei de sfinţire a locului pentru noua biserică, Mitropolitul Ardealului a ţinut un scurt cuvânt de învăţătură, în care a explicat importanţa unei biserici şi rolul ei în lume.



.jpg)
