În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Olandezii donează bani pentru proiectele sociale din Bacău
▲ Două importante companii olandeze, ce derulează proiecte în parteneriat cu autorităţile sau cu firme băcăuane, au donat 10 mii de euro pentru tratamentul copiilor cu deficienţe psihice sau locomotorii din judeţ ▲
Două importante firme olandeze, grupul Stork Fokker, ce activează în industria aeronautică, şi grupul de consultanţă Royal Haskoning au făcut, joi, o donaţie de 10 mii de euro Asociaţiei de caritate româno-olandeze „Betania“, din Bacău. „Cu ajutorul acestor sponsorizări, vom continua derularea unor proiecte ce vizează amplificarea activităţilor în centrele de refacere şi tratament pentru copiii cu deficienţe psihice sau locomotorii“, a declarat preşedintele asociaţiei Betania, Andre Muit. Reprezentanţii celor două firme olandeze au afirmat, la ceremonia de înmânare a cecurilor, că donaţiile făcute se doresc a fi şi un îndemn pentru firmele băcăuane, de a susţine proiecte sociale viabile şi absolut necesare comunităţii locale. Peste 18 milioane de euro investite în programe sociale Asociaţia de caritate Betania derulează, începând din 1995, programe sociale, cât şi proiecte destinate îmbunătăţirii dotărilor din şcolile băcăuane, investind până în prezent mai bine de 18 milioane de euro. Au fost construite din temelii centre sociale pentru copii sau cluburi pentru bătrâni, centre medicale, ateliere şcolare, s-au înfiinţat farmacii mobile şi s-au acordat ajutoare persoanelor foarte sărace din mediul rural. Fondurile au provenit în cea mai mare parte din donaţii ale unor firme sau persoane din Olanda. Betania este apreciată de autorităţile locale drept „motorul proiectelor sociale iniţiate şi aplicate în judeţ“. Grupul Stork Fokker este prezent în România din 2003 printr-o societate mixtă înfiinţată în parteneriat cu Aerostar Bacău şi profilată pe realizarea de componente mecanice pentru aeronave. Royal Haskoning Olanda este apreciată în mediul de afaceri ca fiind una dintre cele mai experimentate companii de consultanţă tehnică, arhitectură şi inginerie din Europa. Compania participă la realizarea unui proiect de îmbunătăţire a alimentării cu apă potabilă a Bacăului.