„Oricine este credincios luptă cu boala, cu suferinţa şi cu necazurile“

Ieri, Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti şi-a serbat cel de-al doilea hram, „Sfântul Ierarh Nectarie de Eghina, făcătorul de minuni“. Cu acest prilej, credincioşii prezenţi în număr foarte mare au putut să se închine la moaştele sfântului, aşezate în baldachinul din curtea mănăstirii. Evenimentul a fost marcat de prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care a oficiat slujba Sfintei Liturghii, în sobor arhieresc, alături de PS Mihail, Episcopul românilor din Australia şi Noua Zeelandă, şi de PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar Patriarhal. Mănăstirea Radu Vodă împlineşte anul acesta 440 de ani de la ctitorire.

Ieri, Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti şi-a serbat cel de-al doilea hram, „Sfântul Ierarh Nectarie de Eghina, făcătorul de minuni“. Aproximativ 2.000 de credincioşi au venit să se închine la moaştele Sfântului Nectarie, cel pe care îl ştim tămăduitor de boli.

În cadrul Sfintei Liturghii, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a ţinut un cuvânt de învăţătură prin care a explicat înţelesurile duhovniceşti ale Evangheliei după Luca, care relatează minunea învierii fiicei lui Iair.

Mai marii strămoşilor, din timpul Mântuitorului Iisus Hristos, a spus Părintele Patriarh, nu-L iubeau pe El, în schimb, mulţimea Îl iubea şi simţea o putere dumnezeiască care venea din partea Lui. Mai marele sinagogii, pe numele său Iair, nu era ca ceilalţi. El s-a apropiat de Iisus, căzând în genunchi în faţa lui, ceea ce înseamnă nu numai smerenie, dar şi credinţa că Iisus din Nazaret era Fiul lui Dumnezeu, că în El lucrează puterea, înţelepciunea şi iubirea milostivă a lui Dumnezeu faţă de oameni. Văzând smerenia şi credinţa lui Iair, acest tată îndurerat care avea un singur copil, o fiică de 12 ani, după cum spune Evanghelia, i-a făgăduit că merge la casa lui, unde zăcea copila bolnavă, ce se lupta cu moartea. Dar, în timp ce se îndrepta spre casa bolnavei, s-a întâmplat o altă suferinţă, care, oarecum, L-a reţinut. Era suferinţa unei femei, care, tot de 12 ani, suferea de o boală grea, de hemoragie permanentă. „Vedem cum Iisus voia, pe de o parte, să ajute pe cineva să nu moară, iar pe de altă parte, voia să ajute o femeie care suferea de 12 ani; deci boala ei avea aceeaşi vârstă ca fiica lui Iair. Această coincidenţă este plină de semnificaţii. Putem vedea cum în mijlocul suferinţei tatălui pentru fiică, Hristos-Domnul găseşte timp să aline o altă suferinţă - a unei femei care bolea de 12 ani, despre care Evanghelia spune că a pierdut tot ce avea, toată averea ei, şi nu s-a vindecat, dimpotrivă, îi mergea mai rău. Evanghelia este tulburătoare pentru că ne arată în primul rând câtă suferinţă era în popor şi cum Se comportă Mântuitorul Iisus Hristos, despre Care proorocul Isaia a spus că este un om al suferinţelor, al durerii, şi prin rănile Lui, noi, toţi, ne-am vindecat. Iubirea milostivă a lui Dumnezeu este sensibilă în faţa suferinţei, pentru că Dumnezeu nu apără boala şi nici moartea; ele nu fac parte din timpul lui Dumnezeu cel veşnic. Boala, suferinţa, moartea sunt urmările păcatului“.

Credinţa mântuitoare

Cât timp Mântuitorul Iisus a întârziat pe cale şi S-a ocupat de această femeie credincioasă, care a suferit mult, fiica lui Iair a murit. „Şi atunci s-a trimis veste ca Mântuitorul să nu Se mai ostenească, pentru că fiica lui Iair a murit. Vestea tragică l-a copleşit de durere pe tatăl fetei. Mântuitorul i-a spus «Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi». Observăm cum Mântuitorul mângâie, iarăşi, o persoană şi mai încercată - pe tatăl a cărui fiică a murit. În aşezarea unde se afla copila moartă, Iisus a observat cum mulţimea avea diferite atitudini; nu toată lumea credea în El, iar unii, poate, chiar se îndoiau de puterea Lui. De aceea, Mântuitorul a poruncit ca în casa în care se afla copila moartă să rămână trei apostoli - Pavel, Ioan şi Iacob -, tatăl şi mama fetei. În această atmosferă de linişte, fără spectacol, fără gălăgie, El săvârşeşte minunea. El spune că fiica aceasta nu a murit, ci doarme. Unii l-au luat în râs şi pentru aceasta, El îi scoate afară din casă. I-a zis acelei fiice care era deja moartă: «Copilă, scoală-te!» şi atunci copila a înviat. El a zis: «Daţi-i ceva să mănânce». În mod surprinzător, după ce constată că părinţii au rămas uimiţi, El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.“

Credinţa, vindecarea şi dragostea părintească

Prima întrebare este de ce pe femeia bolnavă, cu scurgere de sânge, care s-a atins de El pe ascuns, a arătat-o mulţimii, iar aici a zis să nu spună nimănui nimic. În primul rând, Hristos voia să arate public credinţa unei persoane smerite, iar aici a vrut să arate că nu a făcut minuni ca să fie lăudat, ci a făcut minuni din compasiune, din iubire milostivă pentru familia îndurerată, care avea nevoie de mângâiere, de întărire şi de bucurie. Învăţăm din Evanghelia de astăzi foarte multe adevăruri călăuzitoare pentru viaţa noastră. Femeia suferindă de 12 ani ne învaţă că viaţa şi sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu şi că avem datoria să ne îngrijim de ele. Femeia din Evanghelia de astăzi nu este o fatalistă, care se resemnează, ci este o luptătoare, pentru că oricine este credincios este luptător cu boala, cu suferinţa, cu necazurile. Şi noi trebuie să ne rugăm pentru sănătate, iar dacă doctorii nu pot vindeca boala, nu trebuie să deznădăjduim, ci să ne rugăm mai mult şi să ne apropiem cu smerenie şi mai mare de Hristos, după cum a subliniat Patriarhul Daniel.

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Patriarh a hirotonit întru diacon pe monahul Onufrie, pe seama Mănăstirii Radu Vodă.

La finalul slujbei, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a oferit stareţului mănăstirii, arhimandritul Nectarie Şofelea, un exemplar din noua ediţie a Liturghierului îndreptat şi albumul aniversar „Colina bucuriei“, care face referire la istoricul Catedralei patriarhale. La rândul său, stareţul Nectarie Şofelea a înmânat Patriarhului Daniel medalia jubiliară „Radu Vodă“, emisă cu ocazia împlinirii a 440 de ani de la ctitorirea sfântului lăcaş, şi albumul-monografie „Cetatea bucuriei“, care prezintă istoricul Mănăstirii Radu Vodă, veche vatră monahală bucureşteană.

▲ „Bolnavii sunt martirii vremurilor noastre“

▲ La hramul Mănăstirii Radu Vodă au participat ieri aproximativ 2.000 de credincioşi ▲ Oamenii au mare evlavie la Sfântul Ierarh Nectarie de Eghina, ale cărui moaşte sunt adăpostite de ctitoria lui Alexandru al II-lea Mircea şi doamna sa, Ecaterina ▲

Daniela Palade, 32 de ani, muncitoare: „Vin în fiecare an la moaştele Sfântului Nectarie, pentru că bunica şi mama mea au suferit de cancer. S-au prăpădit amândouă. Am rămas singură, lovită de aceeaşi boală necruţătoare, dar cu o speranţă şi o putere pe care nu le aveam înainte să mă îmbolnăvesc. Chiar dacă sunt conştientă că sfârşitul mi-e aproape, mă bucur că nu plec dincolo nepregătită. Dumnezeu Se îndură cu fiecare dintre noi“.

Geanina Burlacu, 22 de ani, profesoară: „Mă uit în jurul meu şi îmi dau seama cât sunt de norocoasă. Sunt sănătoasă, am o familie, un soţ cât de curând. Văd oameni cu adevărat încercaţi de Dumnezeu. Le este foarte greu, dar apreciez încăpăţânarea cu care se luptă cu boala şi credinţa lor. Ei sunt adevăraţii martiri ai vremurilor noastre. Cred că noi, ceilalţi, mai avem încă timp să le urmăm exemplu, să venim mai des la sfânta biserică, nu doar cu trupul, ci cu tot sufletul cât mai curat şi sincer cu putinţă.“

Dorel Mihoc, 40 de ani, pensionar: „Sunt paralizat de cinci ani. Am avut un accident de muncă; am fost nevoit să fac o operaţie. La anestezie, mi s-a atins un nerv care m-a ţintuit în scaunul cu rotile. De când sunt bolnav m-am apropiat mai mult de Dumnezeu. Am mers mai des la biserică. În fiecare an, vin aici la Mănăstirea Radu Vodă şi vând şi eu ce pot, adică obiecte bisericeşti. Sunt mulţumit că fac şi eu un lucru bun şi pot ajuta. Mă bucur că se vede ceva în urma mea şi că pot contribui şi eu la bugetul casei. Am doi copii mari de crescut; trebuie să-mi fac datoria“.

Mihaela Simion, 12 ani, elevă: „Eu merg la biserică de când eram mică, mică. Prima dată am venit cu bunica, acum ea a murit. Pentru că am fost foarte supărată şi nu am înţeles de ce Dumnezeu a luat-o la El, să o ţină aproape de El, lângă îngeraşi, nu am mai mers la biserică. În timp, mi-a trecut supărarea şi am venit iarăşi să aprind lumânări şi să mă închin la icoane. Cel mai mult îmi plac chipurile sfinţilor. Sunt buni şi blânzi. Anul acesta, eu şi mama ne-am propus să stăm la rând la moaşte pentru a ne ruga pentru bunica, pe care o iubesc şi acum cel mai mult.“

▲ 440 de ani de la ctitorire

Mânăstirea Radu Vodă a fost fondată de voievodul Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577) şi doamna sa, Ecaterina, pentru a mulţumi lui Dumnezeu că i-a dăruit victoria în lupta pe care a dat-o pe aceste locuri împotriva lui Vintilă-Vornicul şi Dumbravă-Vornicul. Vodă a ridicat-o cu gândul de a fi Mitropolia Capitalei. Planul şi formele arhitectonice ale Bisericii Radu Vodă sunt inspirate din cele ale bisericii episcopale de la Curtea de Argeş, cu diferenţa că materialul de construcţie întrebuinţat nu este piatra, ci cărămida. Planul este triconc, cu turlă pe naos, cu un pronaos lărgit, acoperit cu trei turle, dintre care cea principală se sprijină pe douăsprezece coloane, simbolizând pe cei doisprezece apostoli, ca şi la modelul de la Curtea de Argeş. Înfăţişarea actuală a bisericii este datorată ultimei restaurări, condusă de arhitectul Ştefan Balş între anii 1967-1974 (după care biserica a fost repictată).

Restaurarea a adus edificiul la formele sale arhitectonice iniţiale, întrucât, ruinându-se partea superioară a bisericii, aceasta fusese reconstruită către mijlocul secolului al XIX-lea în stilul neogotic la modă în acea epocă. Tot atunci i-a fost adăugat şi pridvorul, care se păstrează şi astăzi. În interior sunt demne de văzut frumosul iconostas de expresie barocă şi pietrele de mormânt din pronaos: una dintre cele mai vechi este cea a lui Vlad Voievod, fiul lui Mihnea Turcitul, mort la sfârşitul secolului al XVI-lea. Mormântul ctitorului se găseşte pe dreapta, în nişa dintre pronaos şi naos.

▲ Îngerii, însoţitorii permanenţi ai vieţii noastre

Părintele Patriarh Daniel a participat pe 7 noiembrie 2008 la slujba de Priveghere care a fost oficiată la Mănăstirea Stavropoleos din Bucureşti, cu prilejul hramului mănăstirii. În cuvântul rostit cu acest prilej, Preafericirea Sa a explicat de ce sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil a fost fixată pentru ziua de 8 noiembrie: „Dacă ne gândim că cea mai importantă sărbătoare de la începutul anului bisericesc este ziua de 8 septembrie, «Naşterea Maicii Domnului», şi numărăm timpul de la 8 septembrie până la 8 noiembrie, vedem că sunt exact nouă săptămâni. Sfinţii Părinţi care au întocmit calendarul au înţeles care este sensul duhovnicesc al cifrelor. Dacă la începutul anului bisericesc, în ziua a opta, este prăznuită Maica Domnului, pentru că prin ea, Cel Veşnic, Dumnezeu-Fiul se face Om pentru mântuirea oamenilor, nouă săptămâni mai târziu sunt pomeniţi Sfinţii Îngeri. Sfinţii Îngeri sunt pomeniţi în legătură cu această sărbătoare a Maicii Domnului, pentru că ei au contribuit la binevestirea tainei Întrupării lui Hristos şi la slujirea lui Hristos Cel Întrupat, slujirea Celui Nevăzut şi Necuprins Care S-a făcut pentru noi văzut şi limitat, Celui Veşnic Care S-a făcut pentru noi temporal, pentru ca pe noi, cei trecători, să ne aducă la viaţa veşnică“.

In continuare, Patriarhul a vorbit despre rolul pe care-l au îngerii în viaţa noastră: „Îngerii sunt în permanenţă însoţitorii vieţii noastre, aşa cum vedem în Scriptura Noului Testament, unde îngerul păzitor al Pruncului Iisus este mesager al lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp este şi o fiinţă responsabilă, călăuzitoare, protectoare, pentru ca viaţa Pruncului să fie salvată. De asemenea, în grădina Ghetsimani este prezent un înger care Îl întăreşte pe Iisus în rugăciunea Sa înainte de răstignire. Îngerii se fac văzuţi şi la mormântul Domnului în dimineaţa Învierii Sale. La Înălţarea Domnului la ceruri, din nou sunt prezenţi îngerii, prevestind că aşa cum El S-a ridicat în slavă, se va întoarce pentru a judeca viii şi morţii la a doua Sa venire. În ziua Judecăţii, îngerii vor sta de faţă. Ei vor aduna neamurile din toate punctele cardinale şi vor fi martorii Judecăţii de Apoi, ai evaluării vieţii noastre în istorie. Sărbătoarea aceasta este o sărbătoare a comunităţii îngerilor şi a comuniunii îngerilor cu poporul credincios“.

Conform tradiţiei care spune că fiecare ierarh care păşeşte în biserica mănăstirii primeşte un galben, părintele Iustin Marchiş, duhovnicul Mănăstirii Stavropoleos, a oferit Părintelui Patriarh un bănuţ de aur şi un album editat de grupul psaltic Stavropoleos. Patriarhul Daniel, la rândul său, a dăruit în schimb ediţia jubiliară a Liturghierului îndreptat şi albumul privind istoria Catedralei patriarhale.

Consilierul prezidenţial Tătaru Bogdan Cazaban, un apropiat al Mănăstirii Stavropoleos şi al părintelui Iustin Marchiş, a vorbit la final despre invocarea făcută în Acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil în legătură cu persoana Proorocului Daniel, căruia Arhanghelul Gavriil i-a arătat taina cea străină a venirii celei înfricoşătoare a lui Hristos şi a iconomiei divine. „S-a amintit despre interpretarea făcută de Fericitul Augustin, care în cartea sa, „De Civitate Dei“, spunea că «dacă invidia şi dorinţa de putere sunt semnele fiinţei căzute şi ale cetăţii pământeşti, în cetatea lui Dumnezeu oamenii au parte de tandreţea îngerilor. După ce le-au transimis Legea şi le-au vestit venirea lui Hristos, îngerii primesc pe oameni în societatea lor, nu pentru a fi cinstiţi de oameni, ci pentru a cinsti împreună cu oamenii pe Dumnezeu, nu pentru a li se aduce jertfă de către oameni, ci pentru a fi împreună cu oamenii jertfă de laudă Celui Preaînalt“, a spus Tătaru Cazaban.

▲ „Mihail şi Gavriil reflectă diferit dreptatea şi adevărul lui Dumnezeu“

Sâmbătă, 8 noiembrie 2008, Paraclisul patriarhal „Parcul Domenii“ - Caşin, din Bucureşti, şi-a serbat hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de PS Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal, împreună cu preoţii slujitori ai acestui lăcaş. La această sărbătoare a fost prezent şi Preafericitul Patriarh Daniel, care a rostit la final un cuvânt de învăţătură:

„Sfinţii îngeri sunt cinstiţi nu numai cu ocazia acestei sărbători şi în fiecare zi de luni din săptămână, care este zi de pomenire a puterilor netrupeşti. În mod deosebit ei sunt cinstiţi în ziua de 8 noiembrie. Cele nouă cete de îngeri arată nouă trepte de slujire şi de relaţie ale lui Dumnezeu Creatorul cu Universul întreg. Aceste cete arată forme şi nume diferite de înfăţişare ale îngerilor, dar făpturile cereşti cele mai apropiate de oameni se arată în chip omenesc. Forma şi chipul uman pe care ei le iau demonstrează cât de aproape sunt de oameni. Heruvimii, Serafimii şi Tronurile sunt cele mai apropiate fiinţe îngereşti de Tronul Preasfintei Treimi. Existenţa acestor cete vrea să ne spună: cunoaşterea lui Dumnezeu se face treptat, apropierea de el se face în etape. Toate creaturile cresc în sfinţenie, în înţelepciune, în cunoştinţă, în bunătate, pe măsura împlinirii voii lui Dumnezeu. Cetele îngereşti netrupeşti aşezate într-o ierarhie arată calităţi diferite de receptare a slavei lui Dumnezeu. Numărul îngerilor pe care îl conţin cetele cereşti nu este cunoscut. Sfânta Scriptură vorbeşte de oştiri cereşti care niciodată nu pot fi numărate de către oameni. Aceste oştiri cereşti sunt de o frumuseţe negrăită. Cu cât sunt mai aproape de Dumnezeu, cu atât reflectă mai mult slava dumnezeiască.

Cuvântul «înger» însuşi, în limba greacă «anghelos», iar în latina «angelus» arată că aceste fiinţe netrupeşti sunt vestitori şi aceasta nu numai prin acţiunile lor, prin faptul că duc un mesaj de la Dumnezeu spre lume, ci şi prin ceea ce sunt, prin modul lor de a fi. Ei sunt îngerii frumuseţii Preasfintei Treimi, dar o frumuseţe împărtăşită. Ei nu sunt izvorul frumuseţii, ci reprezintă doar nişte oglinzi duhovniceşti care refectă negrăita şi necuprinsa frumuseţe a lui Dumnezeu. Pentru că ei slujesc şi slăvesc bunătatea lui Dumnezeu cum zicem şi noi în rugăciunile Bisericii ei se împărtăşesc de această bunătate şi o transmit celor care caută bunătatea, milostivirea şi frumuseţea cea negrăită a lui Dumnezeu.

Îngerii se deplasează cu viteza gândului, deşi sunt fiinţe limitate şi create. Cunoaşterea lor este una mai rapidă decât cea a omului, pentru că ei nu mai au trup, ci fiinţe duhovniceşti, fiindcă Îl văd pe Dumnezeu în mod direct. De aceea, ei sunt înfăţişaţi în general cu aripi, în înţelesul că zboară, nu merg pas cu pas asemenea oamenilor. Mobilitatea lor, agerimea care le depăşesc pe cele ale oamenilor sunt caracteristicile proprii numai lor. Îngerii sunt duhuri slujitoare, bune, care caută să promoveze voia lui Dumnezeu cea bună. În Sfânta Scriptură avem doi arhangheli mai cunoscuţi, mai populari în Biserică, în evlavia oamenilor, Arhanghelii Mihail şi Gavriil. La ei se mai adaugă încă cinci: Rafail, Gudiil, Uriil, Varahiil şi Salatiil. Mihail şi Gavriil reflectă în mod diferit şi complementar dreptatea şi adevărul lui Dumnezeu“.

La sfârşitul slujbei, Părintele Patriarh a înmânat parohului Bisericii Caşin, pr. Gabriel Cazacu, Diploma de Onoare „Sfântul Apostol Andrei - Ocrotitorul României“, albumul aniversar „Colina Bucuriei“ care prezintă istoricul Catedralei patriarhale şi ediţia îndreptată a Liturghierului. Tot în cadrul Sfintei Liturghii a avut loc hirotonia întru diacon a candidatului Constantin Radu, săvârşită de către PS Ciprian Câmpineanul.