Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a sfințit miercuri, 25 aprilie, cantina socială a Arhiepiscopiei Târgoviștei, pusă sub ocrotirea Sfinților Apostoli
În Arhiepiscopia Bucureştilor s-au desfăşurat joi, 26 aprilie 2018, alegerile membrilor mireni şi clerici ai Adunării eparhiale. Acestea au avut loc în 10 circumscripţii din cele 13 protopopiate ale
Parohia Precupeţii Vechi, Protoieria Sector 2 Capitală, organizează licitație pentru atribuirea lucrărilor de conservare şi curăţare a picturii interioare în tehnica ulei a bisericii parohiale, precum şi a
Parohia „Sfântul Gheorghe”-Anghelești, județul Vrancea, organizează licitație pentru atribuirea lucrărilor de pictură la biserica parohială în data de 25.05.2018, ora 11:00, la sediul parohiei din satul
Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, str. Studioului nr. 1F, oraș Buftea, județul Ilfov, Protoieria Ilfov Nord, Arhiepiscopia Bucureștilor, organizează la 10 mai 2018, ora 12:00, în biserica parohială,
Parohia Drajna de Jos, comuna Drajna, Protoieria Vălenii de Munte, județul Prahova, Arhiepiscopia Bucureștilor, organizează licitație în vederea adjudecării lucrărilor de pictură din nou, în tehnica fresc
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a prezidat marți, 24 aprilie 2018, etapa eparhială a Concursului naţional cultural-artistic „Unirea:
Profesori de misiologie și cercetători din țară și străinătate participă astăzi, 26 aprilie, la prima ediție a Simpozionului internațional de misiologie „Arhid. Prof. Univ. Dr. Petre I. David” ce se
De praznicul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și-a sărbătorit hramul și Mănăstirea Radu Negru din județul Călărași. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în biserica mănăstirii de
Preoții din zona Văii Teleajenului din județul Prahova, aparţinând Protoieriei Vălenii de Munte, s-au întrunit marţi, 24 aprilie, în biserica Parohiei Izvoarele, cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, cu ocazia
Elevi ai Seminarului Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti au vizitat ieri, 25 aprilie, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, în cadrul programului naţional
Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, str. Studioului nr. 1F, oraș Buftea, județul Ilfov, Protoieria Ilfov Nord, Arhiepiscopia Bucureștilor, organizează la 10 mai 2018, orea 12:00, în biserica parohială,
Părintele protopop Ioan Dură, al Protoieriei Olandei și Belgiei Flamande, a primit duminică, 22 aprilie, Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, în semn de „deosebită apreciere pentru
De sărbătoarea Sfântului Gheorghe, Colegiul Agricol „Gheorghe Ionescu Sisești”, din comuna Valea Călugărească, Prahova, a îmbrăcat haine de sărbătoare prăznuindu-și ocrotitorul spiritual. Cu implicarea d
În ziua de prăznuire a Sfântului Gheorghe, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a liturghisit în biserica militară „Pogorârea Sfântului Duh” din Garnizoana Buzău.
De praznicul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și-a sărbătorit hramul luni, 23 aprilie, și catedrala din orașul Tecuci, județul Galați. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie arhierească în sfântul locaș a fost
Duminică, 22 aprilie 2018, în ziua închinată femeilor mironosițe, a fost târnosită biserica de zid cu hramul „Botezul Domnului”, a Parohiei Roquetas de Mar, provincia Almeria, Spania. Slujba de sfințire
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a acordat ieri academicianului Emilian Popescu Ordinul „Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României”, cu prilejul împlinirii a 90 de ani de viaţă, consacrată slujirii
Ierarhi, academicieni, profesori de teologie și istorie, prieteni și colaboratori l-au sărbătorit ieri pe academicianul prof. dr. Emilian Popescu, cu prilejul împlinirii a 90 de ani de viață. În cadrul
Parohia „Acoperământul Maicii Domnului”-Titan, Protoieria Sector 3 Capitală, organizează în data de 3 mai 2018, ora 17:00, licitație publică pentru adjudecarea lucrărilor de pictură a icoanelor din
Parohia „Berești-Sat” din localitatea Berești, Protopopiatul Târgu Bujor, județul Galați, organizează la 8 mai 2018 licitație publică în vederea adjudecării lucrărilor de pictură din nou în tehnica
La Catedrala „Înălţarea Domnului” din municipiul Slobozia a avut loc duminică, 22 aprilie, a patra ediție a Concertului pascal „Veniți să luați lumină!”. Bucuria Învierii Mântuitorului nostru Iisus
Reprezentanți ai Patriarhiei Ecumenice și ai Bisericilor Ortodoxe din Serbia, România, Cipru, Grecia, Polonia și Finlanda s-au întâlnit săptămâna trecută la sediul Mitropoliei ortodoxe grecești din Franța,
Credincioși și clerici ortodocși români din Germania au participat sâmbătă, 21 aprilie, la binecuvântarea lucrărilor la noua biserică a Așezământului bisericesc românesc din München. Cu această ocazie, î
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Fraților, vă îmbrățișează Aristarh, cel întemnițat împreună cu mine, și Marcu, vărul lui Barnaba – în privința căruia ați primit porunci; de va veni la voi, primiți-l – asemenea și Isus, cel ce se
Sfântul Sfinţit Mc. Zenovie, Episcopul Ciliciei, şi sora sa, Zenovia (†285) erau din oraşul Egeea, din Cilicia (Asia Mică). Ei s-au născut în prima jumătate a secolului al III-lea după Hristos.
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 457-458 „Încă pe când era vicar, arhimandritul Andrei Șaguna și-a început activitatea de păstor,
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


