Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Numeroși credincioși au participat vineri, 13 aprilie, cu prilejul sărbătorii Izvorului Tămăduirii, la hramul bisericii Mănăstirii Nucet, din județul Dâmbovița, ctitorie boierească munteană din secolul al
Clericii și credincioșii români din Peninsula Iberică au trăit, duminică, momente de bucurie. La Catedrala Episcopală din Madrid a avut loc hirotonia întru arhiereu a părintelui arhimandrit Teofil Roman, ales
Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei va găzdui mâine, 17 aprilie, simpozionul științific „Dealul Mitropoliei din București în istoria poporului român”. Evenimentul academic va fi
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a tâlcuit ieri, în cuvântul de învăţătură rostit în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” al Reşedinţei Patriarhale, pericopa
Biserica româno-elenă „Buna Vestire” din municipiul Brăila devine, de fiecare dată în Săptămâna Luminată, loc de pelerinaj pentru mii de credincioşi, atât din eparhie, cât şi din întreaga ţară,
Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului (CMN) au oferit Institutului Oncologic din București (IOB) zece aparate pentru apnee în somn și zece concentratoare de oxigen. Totodată, aceștia au distribuit
Parohia „Sfântul Nicolae” - Agapia, Protopopiatul Târgu Neamț, județul Neamț, organizează duminică, 13 mai 2018, ora 12:00, licitație în vederea atribuirii lucrărilor de pictură din nou în tehnica
Peste 200 de pelerini au plecat prin intermediul Agenției de pelerinaje BASILICA Travel spre vechiul Constantinopol, cu credința în suflete și cu dorința de a participa la Sfânta Liturghie de hram la Mănăstirea
Catedrala Episcopală din Caransebeș își va sărbători hramul duminică, 15 aprilie. Cu acest prilej debutează „Zilele Credinței și Culturii în Episcopia Caransebeșului”, în cadrul cărora un eveniment
De Izvorul Tămăduirii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” al Reşedinţei Patriarhale, în care a subliniat că această sărbătoare este închinată Mântuitorului Iisus Hristos, Izvorul vieţii şi al vindecării, dar şi Maicii Sale. „Întrucât Maica Domnului L-a purtat pe Hristos în pântecele ei şi apoi pe braţele ei ca Prunc şi L-a arătat lumii, devine şi ea izvor al tămăduirii”, a explicat Patriarhul României.
Catedrala copiilor din Buzău și-a sărbătorit joi, 12 aprilie 2018, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Mucenic Sava. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul
În Vinerea Luminată, Biserica Ortodoxă sărbătorește Izvorul Tămăduirii. În această zi, după Sfânta Liturghie, a fost săvârșită slujba de sfințire a apei, în cadrul căreia au fost rostite rugăciuni
De praznicul Izvorului Tămăduirii, numeroși pelerini şi-au îndreptat paşii către mănăstirea prahoveană Ghighiu pentru a participa la hramul acestui aşezământ monahal şi a cinsti Icoana Maicii Domnului
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Secu, județul Neamț, a fost adusă spre închinare miercuri, 11 aprilie 2018, la Catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului” din Slobozia,
De sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, în țara noastră se fac procesiuni la multe izvoare și ape cunoscute ca binefăcătoare, unde slujitorii săvârșesc slujba de Sfințire a apei. În Arhiepiscopia
Luni, 9 aprilie, a doua zi de Paşti, după terminarea Sfintei Liturghii, în biserica Parohiei Trăisteni din Protopopiatul Câmpina, judeţul Prahova, au fost premiaţi elevii care au obținut rezultate foarte bune la
De sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, astăzi, 13 aprilie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, săvârșește Sfânta Liturghie, cu ocazia hramului,
Sfintele Paști au adus bucurie, lumină și speranță pentru credincioșii români din diasporă, dar și alinarea dorului de cei dragi și de locurile natale de acasă. Întâlnirea cu alți români la această mare
Sfintele Paști au adus bucurie, lumină și speranță pentru credincioșii români din diasporă, dar și alinarea dorului de cei dragi și de locurile natale de acasă. Întâlnirea cu alți români la această mare
De Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, duminică, 8 aprilie, la catedralele din eparhii ale Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, ierarhii au dăruit Sfânta Lumină credincioșilor prezenți, au săvârșit slujba
Sfântul Ierarh Calinic a fost sărbătorit ieri, 11 aprilie, cu multă evlavie la mănăstirea ilfoveană Cernica, în ziua lui de prăznuire împlinindu-se și 150 de ani de la mutarea sa la cereștile locașuri. Sfânta Liturghie de hram a fost săvârșită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de arhierei, preoți și diaconi. La finalul slujbei, au fost sfințite patru clopote noi pentru clopotnița așezământului monahal.
Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului (CMN) au sărbătorit prima zi de Paşti împărţind peste 100 de pachete cu produse alimentare specifice sărbătorilor pascale mai multor persoane aflate în
Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului şi-a sărbătorit luni, 9 aprilie, hramul principal, „Învierea Domnului”. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de preoţii sfântului locaş de rugăciune, în prezenţa
„Sărbătoarea Învierii Domnului este inima de lumină şi foc sfânt a Bisericii, în general, şi a Ortodoxiei, în mod special. Această sărbătoare dă sens întregii existenţe”, a evidenţiat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul de învăţătură rostit cu prilejul Învierii Domnului, praznicul biruinţei vieţii asupra morţii, sărbătorit anul acesta în data de 8 aprilie.
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Fraților, vă îmbrățișează Aristarh, cel întemnițat împreună cu mine, și Marcu, vărul lui Barnaba – în privința căruia ați primit porunci; de va veni la voi, primiți-l – asemenea și Isus, cel ce se
Sfântul Sfinţit Mc. Zenovie, Episcopul Ciliciei, şi sora sa, Zenovia (†285) erau din oraşul Egeea, din Cilicia (Asia Mică). Ei s-au născut în prima jumătate a secolului al III-lea după Hristos.
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 457-458 „Încă pe când era vicar, arhimandritul Andrei Șaguna și-a început activitatea de păstor,
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


