În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Investigaţii arheologice la penitenciarul din Târgu Ocna
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a început de ieri, 7 iunie 2018, a treia campanie de investigaţii arheologice în orașul Târgu Ocna, județul Bacău, în căutarea și descoperirea mormintelor deţinuţilor politici morți în penitenciarul din localitate. Potrivit unei evidențe provizorii bazate pe surse documentare, în perioada 1950‑1964 în penitenciarul din Târgu Ocna au fost încarcerate, pe diferite termene de timp, 841 de persoane condamnate pentru delicte politice, dintre care 71 au decedat în timpul detenției. Morții au fost înhumați într‑un cimitir parohial situat în apropierea penitenciarului, lângă biserica ortodoxă cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, din Parohia Poieni, se arată într‑un comunicat al IICCMER.
În ultimele decenii, terenul unde au fost îngropați deținuții a fost cedat treptat credincioșilor din parohie pentru locuri de veci, astfel fiind afectate parțial sau integral multe dintre mormintele deținuților. Această situație obiectivă a determinat efectuarea, în cursul anilor 2011 și 2013, a unor cercetări arheologice pentru verificarea acelor suprafețe care erau vizate să fie ocupate în scurt timp de morminte. În cursul acestor cercetări au fost identificate 22 de morminte, dintre care 10 aparțineau unor foști deținuți. Întrucât și ultimele parcele rămase libere au fost sau vor fi repartizate pentru locuri de veci, s‑a impus efectuarea de urgență a unei noi intervenții arheologice care să elibereze respectivele locuri de sarcina istorică care o poate conține, potrivit aceluiași document.
Multe dintre victimele care au murit în acest penitenciar au rude și urmași care, de la căderea oficială a regimului comunist, așteaptă din partea autorităților statului adoptarea unor măsuri reale și efective care să conducă la descoperirea și recuperarea osemintelor acestor oameni, care au zăcut zeci de ani în morminte anonime. Acţiunea de la Târgu Ocna are o dimensiune recuperatorie, memoria fiind, așa cum se știe, ultima formă de justiție omenească posibilă, susțin reprezentanții IICCMER în respectivul comunicat.
Cercetările vor fi efectuate de un colectiv de arheologi de la IICCMER și instituțiile muzeale colaboratoare (Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Muzeul de Istorie și Științele Naturii Aiud, Muzeul de Istorie Turda), alcătuit din Gheorghe Petrov, Paul Scrobotă, Marius Oprea, Gabriel Rustoiu și Horațiu Groza.
Investigațiile se vor desfășura în prezenţa unui procuror militar de la Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instituție care a fost sesizată în prealabil de IICCMER în privința acestui caz. Acţiunea este susținută de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului și se desfășoară în colaborare cu Televiziunea Română, fiind sprijinită în plan tehnic și logistic de Primăria orașului Târgu Ocna și Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna.
IICCMER lansează un apel către rudele și urmașii victimelor care au decedat în penitenciarul de la Târgu Ocna, pentru a contacta pe orice cale institutul sau direct pe responsabilul acțiunii, pentru a putea fi îndrumați către autoritățile care au în sarcină identificarea osemintelor recuperate.